Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Propunere pentru Robert Cazanciuc: Nu ar vrea să plece şi să lase în locul lui un urmărit penal?

robert-cazanciuc

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a criticat declaraţiile ministrului Robert Cazanciuc referitoare la performanţele guvernului PSD. "E jenant pentru un ministru de Justiţie să aibă o astfel de poziţie publică", a afirmat Gorghiu.

Am văzut declaraţiile publice ale domnului ministru Cazanciuc referitoare la cât de nepătată şi de firească este o guvernare cu un prim-ministru trimis în judecată pentru corupţie şi cât de firească e viaţa politică din România, cu un preşedinte de partid condamnat în primă instanţă.

Nu ar vrea, în calitate de ministru de justiţie să plece acasă şi să lase în portofoliul de ministru o persoană urmărită penal, trimisă în judecată, pentru că se pare că singurul criteriu în PSD pentru a fi într-o funcţie publică este acela de a fi condamnat, urmărit penal sau trimis în judecată. E jenant pentru un ministru al justiţiei, indiferent de partidul care îl susţine, să aibă o astfel de poziţie publică. Aştept să îşi înghită aceste vorbe şi să îşi ceară scuze cetăţenilor cinstiţi din România pentru această poziţie”, a declarat Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL.

"(Simt — n.red) că fac parte dintr-un guvern extrem de performant și dintr-un partid, care după trei ani de guvernare, are un procent de încredere mai mare decât cel cu care a pornit inițial. Ambii beneficiază de prezumția de nevinovăție, ca orice cetățean, până la o soluție definitivă. Nu am fost întotdeauna de acord cu ceea ce omul politic Victor Ponta a spus în spațiul public. Dar fără sprijinul primului-ministru Victor Ponta nu am fi avut sute de milioane investiții în sistemul judiciar, nu am fi putut acorda sute de milioane restanțe salariale ca urmare a unor decizii greșite ale guvernelor anterioare, nu am fi avut normele de care sistemul are nevoie", a răspuns ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, la Digi24, la întrebarea cum se simte într-un guvern condus de Victor Ponta și membru de partid condus de Liviu Dragnea, ambii având probleme cu justiția.

El a spus că nu a lucrat cu Liviu Dragnea ca om politic, însă a făcut-o la nivelul Guvernului ca vicepremier.

"Dacă astăzi avem un proiect de investiții major în capitalele de județ, se datorează în mare măsură domnului Dragnea. Ministerul Justiției nu avea capacitatea de investiții dintr-o dată, cum este nevoie în sistem în toate instanțele, și atunci soluția a fost, împreună cu alte ministere, să lucrăm cu Compania Națională de Investiții pentru a avea acest program în toate capitalele de județ. Practic, în momentul de față, nu este județ în care ministerul să nu aibă o investiție. Este un proiect derulat cu Dragnea", a susținut ministrul Justiției.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.