Prostia românească nu e sancțiune pentru Putin | Opinie

Să o spunem din capul locului: ceea ce i s-a întâmplat disidentului rus Aleksei Navalnîi este, fără îndoială, o crimă pentru care nu pot exista scuze și circumstanțieri. Ceea ce se întâmplă însă pe plan local începe să semene cu o dramă intelectuală de prost gust. Hotărârea de a condamna crima și dorința de a-i aduce un omagiu victimei nu pot justifica demersuri de tip „cancel culture”.

Trăim vremuri în care lumea fuge cu precauție de nuanțe. E mai sigur să te refugiezi în mantre livrate în calupuri. Remestecarea solemnă a „propagandei bune”, prin adaptarea locală a unor idei îndoielnice, rămâne una dintre cele mai mănoase tâmpenii care animă aspiranții la statut social, funcții și celebritate. Și cum altfel ar putea fi descrisă inițiativa de a schimba denumirea Bulevardului Kiseleff în Bulevardul Navalnîi?

Sentimentul de respingere față de Rusia pe care îl au majoritatea românilor este unul cât se poate de natural, nu doar din cauza evenimentelor din ultimii doi ani ani, cât mai ales a conflictelor din ultimii 100 de ani. Tot prin apel la istorie ar trebui însă să refuzăm huliganismul moral care ignoră începuturile modenizării Principatelor Române. Iar această modernizare se leagă de generalul Pavel Kiseleff (1788-1872), vinovat și azi că a fost rus.

Generalul Kiseleff a fost o figură cheie în perioada de tranziție către modernitate pentru Principatele Române, având un impact profund asupra dezvoltării lor sociale, economice și politice. Acțiunile și reformele sale au pus bazele pentru transformări ulterioare, care au contribuit la formarea statului român modern. A avut un rol determinant până și în evoluția limbii române, fiind cel care a făcut din limba franceză (vorbită la acel moment de elitele rusești) o limbă „la modă” la București, cu toate consecințele asupra vocabularului local timp de peste 100 de ani.

Nu ne permite spațiul unui articol de presă să ne referim la toate reformele administrative și teritoriale, pe model occidental, la reforma agrară, la modernizarea infrastructurii, inclusiv îmbunătățirea rețelei de drumuri și dezvoltarea sistemelor de comunicații, la dezvoltarea educației, inclusiv reforma sistemului de învățământ și înființarea de noi instituții educaționale, la eforturile de promovare a sănătății publice, inclusiv prin vaccinare, la promovarea autonomiei principatelor față de influențele externe, în special față de Imperiul Otoman și Imperiul Austriac.

Orice român cu o minimă cultură generală cunoaște aceste lucruri. Orice român cu un oarecare bun-simț are posibilitatea de a se informa din numeroase surse științifice despre rolul generalului Kiseleff pe meleaguri românești. Sigur, nu despre ridicarea de statui imaginare este vorba aici. Este știut faptul că generalul Kiseleff a modernizat Principatele având în minte obiectivul încorporării acestora în Imperiul Țarist. Ce a rămas în urmă este însă o realitate de care nu avem de ce să ne dezicem. Nu înseamnă că ea se reflectă în vreun fel asupra relațiilor dintre România și Rusia din prezent. Nu înseamnă că ar trebui să ne fie rușii mai dragi sau măcar mai simpatici. La fel cum nici conduita criminală a unor lideri ruși din prezent sau trecut nu trebuie să ne facă să ne dezicem de propria evoluție doar pentru a-l „trola” simbolic pe Putin.