Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Protejarea drepturilor cetăţenilor expatriaţi, MĂRUL discordiei între UE şi Marea Britanie în negocierile Brexit

uk border

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat joi că se menţine o "divergenţă fundamentală" în tratativele cu Marea Britanie referitor la protejarea drepturilor cetăţenilor expatriaţi ieşirea acesteia din Uniune. Mai sunt necesare şi clarificări în ce priveşte reglementarea aspectelor financiare şi cu privire la graniţa irlandeză, a adăugat Barnier, citat de agenţia Reuters, potrivit agerpres.

În conferinţa de presă comună cu ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, la finalul celei de-a doua runde de negocieri între Marea Britanie şi UE, negociatorul european a insistat ca drepturile cetăţenilor care trăiesc în străinătate să fie garantate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Citeşte şi: Gata cu diplomaţia! Parisul SE RĂSTEŞTE la Londra: 'Ne vrem banii înapoi!'

El a cerut de asemenea Marii Britanii ca la următoarea rundă de negocieri, prevăzută pentru sfârşitul lui august, să aducă clarificări în ce priveşte "factura" Brexitului şi graniţa irlandeză.

Este vorba de cele trei probleme-cheie care trebuie rezolvate înainte de UE să accepte începerea negocierilor cu privire la un viitor acord comercial cu Marea Britanie, aminteşte Reuters.

Obiectivul Bruxellesului este ca negocierile să se încheie în toamna anului 2018, pentru ca toate părţile să poată ratifica acordul înainte de 29 martie 2019, dată care ar respecta termenul de doi ani prevăzut de tratatele europene pentru ieşirea unui stat membru din blocul comunitar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.