Aproximativ 200 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoşani au pichetat, miercuri dimineaţă, sediul Instituţiei Prefectului, în semn de protest faţă condiţiile de salarizare, potrivit Agerpres.
Acţiunea a fost organizată de Sindicatul Impact, la ea participând salariaţi din toate unităţile de asistenţă sociale din subordinea DGASPC Botoşani.
Protestatarii au cerut aplicarea Legii salarizării nr. 153/2017 actualizată în integralitatea ei pentru toţi membrii de sindicat, salariaţi ai instituţiilor bugetare, acordarea drepturilor salariale prevăzute în regulamentele de sporuri tuturor categoriilor profesionale, inclusiv salariaţilor din sistemul de asistenţă socială, plata tuturor sporurilor şi a drepturilor asociate salariului de bază prin raportare la salariile de bază actuale şi corelarea salariilor angajaţilor salarizaţi conform articolului 11 din Legea nr. 153/2017 prin aplicarea coeficienţilor existenţi la salariul minim garantat în plată.
De asemenea, angajaţii DGASPC au solicitat susţinerea categoriilor profesionale defavorizate, precum asistenţi maternali profesionişti şi asistenţi personali, prin majorarea alocaţiei de plasament şi susţinerea utilităţilor pentru copii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti şi acordarea tuturor drepturilor salariale asistenţilor personali.
Ei au atras atenţia că majorarea preţurilor la combustibil, la utilităţi şi la alimentele de bază afectează în mod direct şi salariaţii din sectorul public, efectele ei cumulate determinând o scădere semnificativă a puterii de cumpărare.
Sindicaliştii s-au întâlnit cu prefectul judeţului Botoşani, Sorin Cornilă, care i-a asigurat că va face toate demersurile necesare privind transmiterea tuturor revendicărilor către miniştrii de resort, în vederea soluţionării acestora.
Protest al angajaţilor DGASPC în faţa Instituţiei Prefectului
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

10
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
10

378
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
378

1.432
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
1.432

37
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
37

73
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
73

2.770
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
2.770

3.523
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
3.523

29
Bărbat căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri
29

3.878
VIDEO Trei nopți de teroare pentru motocicliști, în Sectorul 6: Suspectul, prins în flagrant în timp ce distrugea caroseriile
3.878

2.505
Român aflat pe lista 'MOST WANTED', adus în țară: Eminența cenușie din spatele unor spargeri de milioane de euro, stabilit în Franța sub identitate falsă
2.505

89
Două turiste rătăcite cu mașina în pădure, salvate de jandarmii sibieni
89

77
Un copil de 5 ani a murit într-un incendiu, mama și fratele grav răniți
77

3.890
VIDEO Dronă deasupra județului Tulcea. Autoritățiile au emis mesaj RO-Alert: „Rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”
3.890

















Comentează