Protest pe DN! Se cere amenajarea unui sens giratoriu!
Zeci de oameni au ieșit astăzi în stradă, organizând un protest pe DN1.
Concret, zeci de locuitori ai comunei prahovene bănești au luat parte la un protest pe Drumul Național 1.
Comuna Bănești este situată între municipiile Ploiești și Câmpina.
Protest pe DN! Se cere amenajarea unui sens giratoriu
Locuitorii din Bănești, comună situată în județul Prahova, au reclamat faptul că, atunci când vor să iasă din localitate către Ploiești sau spre Brașov, își pun viețile în pericol.
În acest sens, protestatarii au solicitat amenajarea unui sens giratoriu.
Totodată, aceștia au cerut refacerea unei pasarele pietonale, ce este amplasată peste DN1.
IPJ Prahova a confirmat că în ultimii trei ani au avut loc patru accidente în zona
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a confirmat că în zona respectivă se produc accidente.
În ultimii trei ani, s-au înregistrat patru accidente, soldate cu o persoană decedată și alte trei rănite ușor.
„Cu privire la evenimentele rutiere înregistrate în localitatea Bănești, în zona care face obiectul manifestării, precizăm faptul că, în ultimii 3 ani, s-au înregistrat patru accidente rutiere, soldate cu o persoană decedată și trei persoane rănite ușor.
Două dintre accidentele rutiere produse au avut drept cauză principală de producere - neacordarea priorității de trecere pietonilor”, se arată în informarea făcută publică de către Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.
Mai mult, Poliția Prahova a mai comunicat faptul că amenajarea unui sens giratoriu la intersecția dintre DN1 (E60) cu drumul județean 100D, este un proiect în curs de implementare, la nivelul instituțiilor abilitate.
„Cu privire la trecerea pentru pietoni amplasată pe Drumul Național 1, în localitatea Bănești, administratorul drumului public a informat faptul că pasarela pietonală urmează să fie repusă în funcțiune, după realizarea măsurilor specifice de înlocuire a unor componente, pentru siguranța pietonilor”, au mai comunicat reprezentanții Poliției.































Comentează