Zeci de jurnalişti au protestat miercuri în faţa unui tribunal din Ramallah, în Cisiordania, împotriva închiderii a 59 de site-uri de informaţii, decisă de o instanţă, a informat un avocat al sindicatului presei palestiniene, citat de AFP potrivit Agerpres
La cererea procurorului general, tribunalul din Ramallah a interzis luni accesul la mai multe site-uri de internet, pe motiv că reprezintă ameninţări la adresa "securităţii naţionale şi a păcii".
Avocatul Alaa Freijat, reprezentant al sindicatului jurnaliştilor palestinieni, a declarat că a făcut apel împotriva deciziei, care vizează site-uri şi pagini de informare din reţelele sociale.
În 2017, Autoritatea Palestiniană care guvernează Cisiordania - teritoriu ocupat de Israel din 1967 - a promulgat o lege privind infracţiunile informatice, modificată în 2018. Organizaţia neguvernamentală pentru drepturile omului Amnesty International apreciază că reglementarea "impune un control strict al libertăţii presei şi permite arestarea arbitrară şi condamnarea până la 15 ani de închisoare a oricărei persoane care critică autorităţile pe internet, inclusiv jurnaliştii şi avertizorii publici".
Freijat a făcut şi un recurs pe motiv de neconstituţionalitate împotriva unui articol din lege, care permite instanţelor să închidă site-urile considerate periculoase pentru ordinea publică, unitatea naţională şi pacea socială.
"Ne opunem blocării şi închiderii unor site-uri de internet; aceasta nu este o modalitate de rezolvare a controverselor", a declarat agenţiei France Presse Mohammed al-Laham, preşedintele comisiei pentru libertăţi a aceluiaşi sindicat. El şi-a exprimat regretul faţă de adoptarea deciziei fără consultarea ministerului informaţiilor şi a sindicatului.
Protestatarii adunaţi miercuri în faţa tribunalului au cerut, conform unor înregistrări video difuzate în reţele sociale, respectarea libertăţii presei şi a jurnaliştilor.
Ibrahim Melhem, purtător de cuvânt al Autorităţii Palestiniene, a făcut apel la "autorităţile competente" şi la procurorul general să anuleze decizia.
Site-urile vizate au fost blocate cu ajutorul furnizorilor de servicii internet, a explicat pentru AFP jurnalistul Ahmed Youssef de la Ultra Palestine, unul din portalurile afectate.
Protest în Cisiordania împotriva închiderii unor site-uri de presă
Explorează subiectul
Articole Similare

188
Alertă în Israel: IDF anunță că un nou val de rachete au fost lansate din Iran
188

703
Escaladare explozivă: SUA scufundă o navă de război iraniană departe de Golful Persic, iar NATO doboară o rachetă iraniană care se îndrepta spre Turcia
703

606
Americanii joacă tare și exclud Rusia sau China din ecuația Orientului Mijlociu: Nu sunt factor în această situație
606

642
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat 149 de drone în ultimele ore
642

2.587
Benjamin Netanyahu se teme că Donald Trump l-ar putea trăda în favoarea Iranului. Israelul cere explicații Casei Albe
2.587

39
China trimite un emisar în Orientul Mijlociu pentru a încerca o mediere, potrivit ministrului de externe chinez
39

51
SUA se află într-o "poziţie de forţă" în războiul împotriva Iranului, spune Trump
51

55
Israelul: Numărul rachetelor iraniene lansate spre noi scade în "fiecare zi"
55

1.931
Serviciile secrete iraniene ar fi transmis un mesaj către SUA pentru inițierea negocierilor. Americanii neagă tot (dezvăluire CNN)
1.931

2.104
Marine Le Pen bate cu pumnul în masă: 'Europenii să cumpere armament francez dacă vor protecție nucleară'. Ce spune despre planul lui Macron
2.104

2.945
Putin acuză Ucraina de „atac terorist” după scufundarea navei metanier ruse în Mediterana: „Regimul de la Kiev mușcă mâna care îi dă să mănânce, UE”
2.945

2.231
VIDEO Șeful Pentagonului vine cu detalii despre ”Marele val”: Operațiunea ”Epic Fury” se intensifică serios
2.231

2.998
Radu Tudor, analiză care răspunde la întrebarea aflată pe buzele tuturor ”A început al 3 lea Război Mondial?”: Detalii care ne dau fiori
2.998

















Comentează