PROTEST la cea mai importantă fabrică de vagoane din România: Sute de angajaţi au ieşit în faţa fabricii (VIDEO)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 10-05-2019

Actualizat: 10-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: aradon.ro

Aproximativ 300 de angajați ai fabricii de vagoane Astra Rail Arad s-au adunat, vineri, în fața societății, după ce au oprit lucrul, pentru a-și arăta nemulțumirea cu privire la faptul că salariile nu le-au fost majorate, așa cum au solicitat, transmite MEDIAFAX.

CITEȘTE ȘI: NU mai crede tot ce se spune despre pâine: Opt mituri şi realitatea din spatele lor

Angajații din cadrul fabricii de vagoane Astra Rail Arad au organizat protestul spontan vineri, pentru cea de-a doua zi consecutiv, nemulțumiți fiind de modul în care se negociază contractul colectiv de muncă, procedura fiind în derulare în acest moment.

Angajații au solicitat o creștere a salariilor cuprinsă între 30 și 40 la sută, însă negocierile cu conducerea societății nu au avut, deocamdată, succes.

„Sunt aproximativ 300 de angajați ai fabricii care au oprit programul de lucru încă de ieri dimineață (n.r. joi). În general, în hala principală a fabricii nu s-a lucrat. Nemulțumirile sunt legate de salariile foarte mici, acum ne aflăm în procedură de negociere a contractului colectiv de muncă, dar negocierile merg destul de anevoios. Pe acest fond, lumea și-a pierdut răbdarea. În data de 30 aprilie a expirat vechiul contract colectiv de muncă, iar negocierile pentru încheierea noului contract trebuie finalizate până la sfârșitul lunii”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, liderul Sindicatului Astra Vagoane Arad, Ionel Popa.

Liderul sindical a precizat că angajații își doresc o majorare a salariilor cu până la 40 la sută, plus acordarea unor prime de fidelitate.

În total, fabrica de vagoane din Arad are 1.200 de angajați.

CITEȘTE ȘI: Triunghiul malefic: Cele trei probleme care te expun bolilor cardiovasculare .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri