Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Protest la Centrul rus de cultură din Chișinău: `Este o umilință Rusia să-și arboreze drapelul pe strada Eminescu`

stiripesurse.md
Centrul cultural rus Chisinau

Reprezentanții Partidului Național Moldovenesc a organizat o acțiune de protest în fața Centrul rus de știință și cultură din Chișinău, solicitând arborarea drapelului R. Moldova pe clădirea acestei instituții, care nu are statut diplomatic și care sfidează legislația RM cu privire la simbolurile de stat, din moment ce a arborat drapelul unui stat străin și a ignorat simbolica statului gazdă, relatează stiripesurse.md

Liderul partidului, Dragoș Galbur a venit cu un drapel la angajații acestei instituții.

„De ziua marelui poet Mihai Eminescu am ales să protestăm pașnic împotriva încălcării legii în mod constant de Centrul rus de știință și cultură cu care luptăm de jumătate de an, care încalcă flagrant Legea 217 privind simbolurile de stat. Vreau să nu ne lăsăm călcați în picioare, vedem la ce a dus acest lucru în Ucraina. Legea prevede clar, pe teritoriul RM, drapelele altor state se arborează doar cu arborarea drapelului de stat al RM. Clădirea respectivă nu are statut diplomatic. Am depus și plângere la poliție. Din păcate poliția nu a întreprins nimic în jumătate de an”, a spus Dragoș Galbur.

El a mai precizat că deși a sesizat și autoritățile centrale, lucrurile nu s-au schimbat.

„Astăzi vrem să le înmânăm un drapel al RM. Cerem să respecte legislația și să-l arboreze. Este o umilință ca Federația Rusă să-și arboreze drapelul aici, pe strada Eminescu și noi să depunem flori în centru, să trecem nepăsători și ignorând ceea ce ne-a lăsat ca testament Mihai Eminescu, să avem demnitate națională. Ei trebuie să respecte legislația RM pentru că își desfășoară activitatea în țara noastră”, a mai spus Galbur.

Reprezentanții partidului au mai precizat că orice comunicare cu această instituție se face prin ambasada Rusiei. Aceștia nu răspund nici la solicitări, nici la mesaje. În cazul în care nu vor reacționa, reprezentanții partidului anunță că vor sesiza Procuratura Generală.

„Ei le-au comunicat polițiștilor că această clădire are statut diplomatic, este un fals. Lucrătorii au statut diplomatic pentru că sunt anagajați ai Ambasadei Rusiei, dar nu și clădirea. Sunt obligați să arboreze drapelul de stat al RM”, a conchis liderul PNM.

Amintim că în februarie 2023, autoritățile din România au suspendat activitatea unui Centru similar, cunoscut și drept „Casa rusă” de la București pe care l-a acuzat de propagandă, dezinformare și de încercare de disculpare a crimelor de război ale Federației Ruse din Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.