DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Protest la Spitalul de Psihiatrie: Angajaţii sunt nemulţumiţi de pierderea unor sporuri

promptmedia.ro
greva

Aproape 100 de angajaţi ai Spitalului de Psihiatrie Cronici din Dumbrăveni, judeţul Vrancea, au ieşit marţi în curtea unităţii medicale, în semn de protest faţă de tăierea unor sporuri salariale, care ar putea duce la o diminuare a veniturilor în cazul unui asistent de până la 600 de lei. Sindicaliştii spun că după Paşte ar putea recurge la grevă generală, potrivit news.ro.

Citeşte şi: E OFICIAL: Un COLOS din Grecia investeşte MASIV în România. Cu cine se va 'DUELA' compania elenă

Potrivit liderului Sanitas Vrancea, Claudiu Grosu, câteva zeci de angajaţi ai Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni protestează în curtea spitalului. Este vorba despre asistente, infirmiere, brancarderi revoltaţi că nu vor mai fi plătiţi dublu pentru zilele de sâmbătă şi duminică, aşa cum se întâmpla până acum, dar şi pentru că ar pierde si alte sporuri.

”Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că Ministerul Sănătăţii a plafonat la 30 la sută nivelul sporurilor din spitalele din subordinea lui. Asta face ca spitalele să fie nevoite să diminueze din veniturile colegilor. Spitalul Dumbrăveni a decis ieri în comitetul director ca oamenii de la patul bolnavului să nu fie plătiţi dublu atunci când lucrează sâmbătă sau duminică sau în sărbătorile legale. Acest drept dispare si e o lipsă de respect. Pierd cei care lucrează cu bolnavii in timp ce cei de la birouri nu au nici o pierdere si si pastrează drepturile pe care  le am obţinut pentru ei, având sporuri de 50 la sută că lucrează într-un spital de psihiatrie.  Dacă sunt pierderi  să fie pentru toţi. oamenilor care lucrează la capul bolnavului li se diminuează şi sporurile de secţie şi se ajunge ca o asistentă să piardă la salariu 600 de lei”, a spus liderul sindical.

În urma protestului, actul medical nu este afectat, însă sindicaliştii spun că după Paşte ar putea declanşa greva generală dacă lucrurile nu se schimbă.

”Bolnavii nu trebuie să sufere pentru protestul angajaţilor, se lucrează normal acum. Proteste vor fi la fiecare unitate din ţară, sunt mari nemulţumiri, iar după sărbătorile pascale vom avea un miting mare în Bucureşti şi este posibil ca oamenii să ceară grevă generală dacă lucrurile nu se schimbă”, a mai declarat liderul Sanitas Vrancea, Cladiu Grosu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.