Manifestanţi antiimigraţie s-au confruntat cu o mulţime mult mai mare de contramanifestanţi duminică în Laguna Beach din sudul Californiei, poliţia încercând să ţină separate cele două tabere, relatează Reuters, scrie agerpres.ro.
Aproximativ 2.500 de persoane au participat în total la această manifestaţie, care nu a degenerat în violenţe ca în cazul acţiunilor de protest de la Charlottesville, în Virginia, unde o tânără femeie a fost ucisă.
Poliţia a ridicat baricade de-a lungul malului oceanului pentru a descuraja atacuri cu vehicule, precum în cazul de la Charlottesville, când un suspect naţionalist a intrat deliberat cu maşina într-o mulţime de contramanifestanţi, ucigând o femeie.
Zeci de manifestanţi împotriva imigraţiei, care s-au raliat sloganului de campanie "America first" ("America mai întâi") al lui Donald Trump, au fost escortaţi prin faţa oponenţilor lor care strigau "Ruşine!" şi "Niciun fel de supremaţie albă".
Adversarii lui Trump îi reproşează acestuia că a încurajat extrema dreaptă în timpul acestor proteste, forţându-l pe preşedinte să nege că i-ar susţine tacit pe rasişti.
"Nu suntem o mişcare în favoarea supremaţiei albilor, ci o mişcare pentru 'America first'", a declarat un asistent medical de 56 de ani, care spunea că protestează împotriva imigraţiei ilegale. "Încercăm să salvăm ţara noastră", a adăugat el.
Poliţia i-a obligat ulterior pe protestatari să plece, avertizând că dacă vor rămâne acţiunea lor va fi considerată ilegală. Trei arestări au fost operate.
Zeci de mii de oameni au protestat sâmbătă la Boston pentru a denunţa rasismul şi extrema dreaptă, într-un climat tensionat în Statele Unite, la o săptămână după violenţele de la Charlottesville.
Protestari antiimigrație și oponenții lor au manifestat pe o plajă din California
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

492
Atacat din nou de Trump, Papa Leon declară în Camerun că "cei bogați și puternici” amenință pacea
492

1.025
Decizie în Senatul SUA: Trump, al 4-lea cec în alb pentru războiul din Iran
1.025

1.043
Cercetătorii anunță o schimbare colosală: oceanele lumii vor deveni violete
1.043

1.475
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac aerian de proporții asupra Ucrainei
1.475

2.345
VIDEO Băutura virală care cucerește rețelele sociale, dar stârnește controverse: de ce medicii nu o recomandă zilnic
2.345

2.366
Se schimbă totul în Mediterană: efectele războiului din Iran încep să lovească în lanț și răzbat în inima Europei (expert)
2.366

89
Descoperire spectaculoasă: Cometa interstelară 3I/ATLAS împrăştie apă în spațiu cât pentru 70 de bazine olimpice în fiecare zi
89

2.824
Ultimatum de la Casa Albă: Trump amenință că-l va demite pe șeful Rezervei Federale 'dacă nu pleacă la timp'
2.824

90
Rheinmetall primeşte o comandă de drone de luptă pentru 300 milioane de euro
90

2.151
Ce să mănânci seara pentru un somn mai bun: un medic cardiolog explică ce fructe sunt ideale înainte de culcare
2.151

1.482
Decizia care va enerva Rusia: o țară NATO bagă sute de milioane în „arma viitorului” din Ucraina
1.482

120
Peste 80 de instalații energetice, lovite în războiul din Orientul Mijlociu: Pagube estimate la 58 de miliarde dolari
120

1.641
Tulburările economice vor lovi Europa începând cu luna mai (oficial austriac)
1.641
















Comentează