Protestatari pro-palestinieni au manifestat la cantonamentul naţionalei Italiei, care va juca un meci cu Israel

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 03-10-2025 18:33

Article thumbnail

Sursă foto: Valerio Rosati / Panthermedia / Profimedia

Protestatarii pro-palestinieni au ajuns vineri aproape de porţile centrului de antrenament al naţionalei Italiei, la Coverciano, cerând ca meciul cu Israel, contând pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, să nu mai fie jucat, din cauza războiului din Gaza.

Protestul a făcut parte dintr-o grevă naţională care se desfăşoară în Italia, dar şi ca reacţie la blocarea unei misiuni de ajutor umanitar, blocată de forţele armate israeliene, conform Agerpres.

Italia urmează să găzduiască un meci împotriva Israelului, la Udine, pe 14 octombrie. UEFA însă urmează să discute despre posibilitatea suspendării Israelului din cauza războiului. Jucătorii nu se aflau la centrul de antrenament Coverciano, din Florenţa, dar lotul Squadrei Azzura se va reuni acolo, luni.

Protestatarii s-au comportat paşnic, pe partea opusă a străzii faţă de intrarea în complex, afişând un banner pe care scria în italiană: „Să oprim sionismul cu rezistenţă”. Manifestanţii au strigat: „Cum puteţi încă permite Israelului, un stat sionist şi criminal, să joace meciuri de fotbal?”

Zeci de proteste au izbucnit în toată Italia începând de miercuri noaptea, după ce marina militară israeliană a interceptat Flotila Global Sumud, reţinându-I pe activiştii acesteia.

Vineri, muncitorii şi studenţii au ieşit în stradă după ce cele mai mari sindicate din ţară au cerut o grevă generală de o zi în semn de solidaritate cu palestinienii şi cu organizaţia umanitară. Sute de trenuri au fost anulate sau întârziate, la fel ca şi multe zboruri interne, iar multe şcoli private şi publice s-au închis.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri