Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proteste de amploare față de vaccinarea obligatorie: Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în Europa, SUA și Australia

Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Germania, SUA, Canada, Australia: zeci de mii de oameni au ieşit în stradă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în marile oraşe, protestând față de vaccinarea obligatorie și față de certificatul verde, anunță Mediafax.

Noaptea de sâmbătă a fost sub zodia protestelor anti-vaccin obligatoriu în mai multe ţări din întreaga lume.

Protestatarii spun că se opun vaccinării obligatorii anti-COVID, dar şi certificatului verde.

Între 3.500 şi 5.000 de oameni au protestat împotriva legii vaccinării obligatorii şi a certificatului verde în Elveţia, sâmbătă seara, conform expatica.com. Protestatarii au strigat „Libertate, libertate” şi au fluturat steagul ţării. Aceştia reclamă legea vaccinării ca fiind discriminatorie şi spun că va duce la excluziune socială şi supraveghere în masă.

Tot în Europa, peste 1.000 de persoane au protestat în estul Germaniei împotriva măsurilor guvernamentale, informează DW. Și serviciile de inteligenţă nemţeşti au avut un cuvânt de spus. Acestea au dat un semnal de alarmă privind creşterea puterii de influenţare a grupurilor anti-vaccinare asupra societăţii.

S-a lăsat cu arestări la protestul din Leipzig. 24 de persoane au fost reţinute, multe dintre ele având asupra lor arme albe.

Mulţi protestatari şi în Franţa. Aproape 29.000 de persoane au ieşit în stradă împotriva permisului sanitar, conform Le Parisien.

Acesta este al 17-lea weekend de proteste.

Manifestări de protest au fost şi în mai multe oraşe din Statele Unite. Oamenii se opun vaccinării obligatorii a angajaţilor sau testării regulate a acestora la locul de muncă. „Tirania îmbracă forma protecţiei”, spune Rebeccca Raymer, protestară, conform Courier Journal.

Sute de oameni au ieşit pe stradă şi în Sydney, Melbourne şi Coasta De Aur din Australia, conform Reuters.

Protestatarii din Melbourne continuă manifestaţiile. Următorul protest are loc pe 13 noiembrie, conform anunţului grupului Melbourne Freedom Rally, postat pe Twitter.

Asistenţi şi medici care refuză vaccinarea au organizat un protest în Brisbane (Australia).

Protestatarii din Melbourne continuă manifestaţiile. Următorul protest are loc pe 13 noiembrie, conform anunţului grupului Melbourne Freedom Rally, postat pe Twitter.

Nu în ultimul rând, proteste anti-vaccinare obligatorie au fost şi în Toronto, unde antivacciniştii au organizat propriile „băi de mulţime”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.