Comisia electorală din Kenya a anunţat vineri realegerea preşedintelui Uhuru Kenyatta, cu 54,3% din voturi faţă de 44,7% ale principalului său contracandidat, Raila Odinga; imediat după oficializarea rezultatului, în mai multe oraşe au izbucnit proteste violente, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Kenyatta a făcut apel la calm şi unitate după ce au apărut cifrele oficiale finale privind scrutinul de marţi. Opoziţia a anunţat însă că nu recunoaşte realegerea şi totodată că nu va apela la justiţie pentru a contesta ceea ce consideră o fraudă.
Ulterior, relatările despre violenţe s-au succedat din mai multe surse. Au fost auzite focuri de armă şi s-au raportat jafuri în cartiere sărace ale capitalei Nairobi - Kibera, Mathare, Kawangware şi Kairobangi. Un centru al opoziţiei este şi oraşul Kisumu din vestul ţării, unde poliţiştii au făcut uz de arme pentru a-i împrăştia pe manifestanţi.
Observatorii internaţionali au declarat că procesul electoral a fost corect, iar ambasadorul Statelor Unite, Robert Godec, a dat publicităţii în numele corpului diplomatic în care arată că "în caz de litigii sau dezacorduri, constituţia Kenyei este foarte clară privind modul de soluţionare. Violenţa nu trebuie să fie niciodată o opţiune".
James Orengo, unul dintre locotenenţii lui Odinga, a declarat: "Pentru noi, mersul în instanţă nu este o alternativă. Am mai fost acolo". El a reamintit că poporul kenyan are un istoric de rezistenţă faţă de fraudele electorale, dar nu a făcut un apel explicit la proteste.
După alegerile din 2007, în Kenya au urmat violenţe soldate cu peste 1100 de morţi şi 600.000 de refugiaţi.
Proteste violente în Kenya după alegerile prezidențiale câștigate la mică diferență de președintele Uhuru Kenyatta
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

607
VIDEO Atac armat în Franța: O persoană a murit iar alte patru au fost rănite
607

2.211
Analiza celor arestați după violențele din Franța: 95% sunt bărbați, iar jumătate dintre cei închiși aveau antecedente penale
2.211

1.966
Schimbare de strategie - Bulgaria nu mai vrea să plătească pentru armele destinate Ucrainei: „Respinge logica unei confruntări militare fără sfârșit” / Unde vor merge banii
1.966

89
VIDEO Alertă pe un aeroport din Japonia: Un avion ucrainean a luat foc în timpul aterizării
89

1.875
Un laborator de cercetare i-a administrat unui pacient un virus conceput cu inteligența artificiala
1.875

126
Premierul israelian ordonă armatei să pregătească izolarea completă a Cisiordaniei
126

101
Guvernul elvețian susține că pacienta cu Ebola din Nigeria nu a călătorit în Republica Democratică Congo
101

1.375
În timp ce Bulgaria devine ”bateria Balcanilor”, România este obligată să importe masiv de peste Dunăre
1.375

2.576
Un nou scandal în jurul administrației Trump. Corey Lewandowski, fostul său consilier, este vizat de o anchetă penală
2.576

66
Papa Leon al XIV-lea și-a anulat vizita la Assisi, la recomandarea medicilor, după operația de cancer pulmonar
66

137
Grecia: Parlamentul a adoptat legea care interzice accesul pe reţelele sociale pentru copiii sub 15 ani
137

163
Coreea de Sud propune Coreei de Nord organizarea unor discuţii militare
163

4.230
VIDEO Zelenski vorbește deschis despre atacurile lui Donald Trump și noua înțelegere a liderului SUA cu Vladimir Putin: Nu este nimic personal
4.230
















