Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen i-a informat joi pe liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE), reuniţi într-un summit la Bruxelles, cu privire la o amânare - în ianuarie - a semnării unui acord comercial între UE şi statele membre ale Mercosur, potrivit unor surse diplomatice, relatează AFP, potrivit news.ro.
Ursula von der Leyen spera să parafeze acest tratat de liber-schimb sâmbătă, la un summit Mercosur, în oraşul brazilian Foz do Iguaçu.
Însă ea avea nevoie, în acest sens, de o aprobare cu o majoritate calificată don partea statelor membre UE la Bruxelles.
Ea nu a reuşit să obţină această aprobare, din cauza unei opoziţii a Franţei şi Italiei.
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a anunţat joi că urmează să transmită, la summitul Mercosur de sâmbătă, o cerere a premierului italian Giorgia Meloni de amânare a semnării Acordului de liber-schimb cu UE.
Piaţa Comună a Sudului (Mercado Común del Sur/Mercado Comum do Sul, Mercosur/Mercosul), din care fac parte Brazilia, Uruguay, Paraguay şi Argentina, se reuneşte în oraşul brazilian Foz do Iguaçu cu speranţa să semneze tratatul, faţă de care Parisul şi Roma au reticenţe puternice.
Meloni ”m-a întrebat dacă putem avea răbdare o săptămână, zece zile, o lună. Italia va susţine acordul”, a declarat Lula povestind o discuţie la telefon, joi, cu şefa Guvernului italian, anunţând că urmează să-i transmită cererea la summitul Mercosur, care să ”decidă ce să facă”.
Aproximativ 7.300 de agricultori, potrivit unei numărărtori oficiale a poliţiei belgiene, citată de La Dauphiné Libéré, auluat parte joi la o manifestaţie împotriva tratatului între UE şi Mersosur.
La manifestaţii au participat aproximativ 4.000 de francezi, potrivit organizţaiei sindicale reprezentative FNSEA.
Aproximativ 950 de tractoare au fost numărate la protest.
Sindicatele au estimat că 11 000 de manifestanţi au luat parte protest.
Principalul lobby agricol european, Copa-Cogeca, estima la cel puţin 10.000 numărul participanţilor din mai multe ţări, cei mai mulţi din Franţa.
Agricultorii au aprins un ”foc impresionant” în Piaţa Luxemburg, la Bruxelles, în apropierea instituţiilor europene.
Autorităţile au cerut locuitorilor cartierului european să închisă uşile şi ferestrele din cauza fumului.





























Comentează