Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat luni, la Bicaz, că va propune în prima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) ca autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni să devină obiectiv de interes strategic naţional.
Ministrul Transporturilor a adăugat că pentru tronsonul Târgu Mureş - Ditrău - Tîrgu Neamţ a fost semnat contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate, iar pentru tronsonul Tîrgu Neamţ - Iaşi sunt în evaluare cele patru oferte depuse.
Citește și: O femeie a fost legată azi de Gheorghe Dincă! Cine este ea de fapt
Răzvan Cuc a mai spus că tronsonul Iaşi - Ungheni a fost scos la licitaţie pentru proiectare şi execuţie, informează agerpres.ro.
''Aşteptăm primul CSAT ca să declarăm şi Autostrada Marii Uniri obiectiv de interes strategic naţional'', a declarat ministrul Transporturilor.
Citește și: Rareș Bogdan intră la rupere: ‘Nu voi accepta niciodată’
El a mai spus că la începutul lunii octombrie ar putea fi semnat contractul pentru drumul expres Piatra Neamţ - Bacău.
''A fost terminată evaluarea tehnică şi financiară, în patru zile vom avea raportul. Aşteptăm 10 zile lucrătoare pentru a vedea dacă sunt contestaţii şi, dacă nu sunt, după 4 octombrie vom putea semna contractul. Pe primele date preliminare s-ar preta să facem autostradă, nu drum expres'', a declarat Răzvan Cuc.
Citește și: Profeția devastatoare de care Liviu Dragnea nu a ținut cont: ‘I-am spus-o în față’
Ministrul Transporturilor se află luni într-o vizită de lucru în judeţul Neamţ. Acesta a inspectat, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene, lucrările de reabilitare a drumurilor naţionale de pe teritoriul judeţului Neamţ.
''În condiţiile actuale de investiţii ale Companiei Naţionale de Drumuri, până la sfârşitul anului reuşim să reabilităm 90% din drumurile naţionale din judeţul Neamţ'', a declarat preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene.
Citește și: Olguța Vasilescu a explodat la adresa USR-PLUS: ‘Pentru Dragnea au cerut pușcărie’
Ministrul Răzvan Cuc a inspectat drumul naţional Piatra Neamţ - Bicaz, apoi a mers pe drumul naţional Bicaz - Poiana Largului, aflat în reabilitare, după care va vedea drumul naţional dintre Castelul de Apă şi localitatea Moţca, de la graniţa cu judeţul Suceava, a cărui reabilitare a început luni.
Comentează