Naşterea Maicii Domnului este un praznic de bucurie, un praznic luminos în cinstea Împărătesei Cerurilor, le-a transmis, luni, episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală.
"Iubiţi credincioşi, noi, astăzi, sărbătorim praznicul Naşterii Maicii Domnului, care este un praznic de bucurie, un praznic luminos în cinstea Împărătesei Cerurilor. Şi orice cuvânt am încerca noi să spunem ca să tâlcuim într-un fel sau altul Naşterea Maicii Domnului, ar fi prea puţin în raport cu cât de mult îi datorăm noi, oamenii, celei care L-a născut ca om pe Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru", a spus episcopul, conform Agerpres.
Ierarhul a îndemnat la cinstirea, în fiecare zi, a Maicii Domnului.
"Suntem chemaţi, aşadar, şi astăzi la acest praznic, ca în fiecare zi, să o cinstim pe Maica Domnului, pentru că cinstind-o pe ea, ne împlinim pe noi înşine. Ea este cea mai bună ajutătoare, cea mai bună mijlocitoare a noastră şi grabnic ajutătoare înaintea tronului Preasfintei Treimi pentru noi, oamenii. Să ne ajute bunul Dumnezeu să trăim această sărbătoare ca pe o binecuvântare, ca pe o mare bucurie, pentru că Maica Domnului aduce bucurie în toată lumea, după cum auzim şi în troparul acestei sărbători", a mai spus PS Paisie.
Naşterea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserică în ziua de 8 septembrie.
Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana trăiau în pace în Nazaret, ajunseseră însă la o vârstă înaintată fără a avea copii. Cu toate că erau bogaţi şi iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim şi Ana erau defăimaţi, fiind socotiţi nevrednici şi neplăcuţi lui Dumnezeu.
Aflaţi în durere, cei doi părinţi au primit veste prin arhanghelul Gavriil că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, iar pruncul se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un "vas ales lui Dumnezeu". (Luca 1, 4-23)
s
Fecioara care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, Împărăteasa tuturor sfinţilor, mijlocitoarea către Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor păcătoşi, cea pe care Biserica o numeşte mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, a fost concepută şi născută în chip firesc şi a intrat în lume purtând, asemenea tuturor celorlalţi oameni, povara păcatului strămoşesc.
Prin virtuţile şi sfinţenia vieţii ei, a biruit însă orice ispită, orice păcat, agonisind har şi rămânând fără pată, "fără prihană", "preacurată". Ca urmare a acestei biruinţe, Dumnezeu a ales-o şi s-a adresat ei pentru ca Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, să se poată întrupa din ea.
PS Paisie: Naşterea Maicii Domnului - un praznic de bucurie în cinstea Împărătesei Cerurilor
Autor: Andrei Ștefan
Publicat: 08-09-2025
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

11
Expoziția 'Arta ouălor încondeiate' ajunge la Castelul Vianden
11

1.727
Au fost 'Cei trei muschetari' doar un mit? Descoperirea unui schelet, posibil al lui D'Artagnan, ar putea schimba tot ce credeam
1.727

45
Incendiu la Castelul Runneburg din Turingia. Mai multe părţi ale fortificaţiei medievale au fost avariate
45

19
Fostul director Google, Matt Brittin, devine noul director general al BBC
19

19
UNATC găzduiește evenimentul 'Uși deschise': o săptămână de artă și educație
19

205
Culoarea pe care trebuie să o eviți când zbori cu avionul: Îmbrăcămintea potrivită te scapă de probleme
205

30
VIDEO Primul trailer al serialului Harry Potter a fost lansat. Cum arată noul univers pregătit de HBO
30

34
Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei vor constitui Consiliul Academic Român
34

84
Sarah Mullally, noua lideră a Bisericii Anglicane, întronizată la catedrala din Canterbury
84

10
Eye Haidara va fi gazda ceremoniilor de deschidere şi de închidere ale Festivalului de Film de la Cannes
10

13
Stephen Colbert va colabora la scrierea scenariului unui nou film din franciza ''Stăpânul inelelor''
13

15
A fost lansat primul trailer pentru serialul Harry Potter
15

58
VIDEO ÎPS Teodosie, de Buna Vestire: 'Este taina cea mai mare. Minune mai mare ca aceasta nu s-a pomenit'
58
















Comentează