Premium
Dacă marii condeieri Gala Galaction (Grigore Pișculescu) ori Ion Agârbiceanu l‑ar fi întâlnit pe preotul Lucian Mocănașu, i‑ar fi închinat frumoase pagini. Slove bine meritate pentru părintele Lucian, cum s‑ar cuveni tuturor preoților care se jertfesc sincer și autentic pentru împlinirea misiunii lor. Acest preot harismatic a reușit într‑o activitate de aproape 40 de ani să imprime un ritm misionar și duh bisericesc, duhovnicesc rar întâlnit în Parohia Negulești din comuna Piatra Șoimului, județul Neamț, pe care a păstorit‑o începând cu anul 1992. Înainte, după absolvirea seminarului în 1985, slujise în Eparhia Romanului și Hușilor de unde era de loc acesta, în vremea arhipăstoririi bunului Episcop Eftimie Luca.
S‑a născut la 15 aprilie 1963, în Sfânta noapte a Învierii, în localitatea Dragomirești, județul Vaslui, din părinții Grigore și Anica, fiind primul dintre cei patru copii. A urmat școala generală din comună, apoi liceul în Puiești, lângă Bârlad, iar în 1980 a fost admis la Seminarul Teologic Neamț. În anul 1984, când am început cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, părintele Lucian Mocănașu era în anul al V‑lea de studii. Fusese desemnat șef de internat, ascultare deloc ușoară, nicidecum agreată printre elevii mai mici. Era un fel de econom credincios al instituției, cum și era nevoie în acea perioadă. Era împreună slujitor cu Ionel Piștea, la fel de preocupat în misiunea lui și mai îngăduitor față de noi, discipolii începători.
Colegii lui de clasă erau oameni cu felurite daruri, aproape toți cu vocație pentru preoție, râvnitori, deveniți peste ani sacerdoți de vocație. Dintre amintirile acelor ani revin frumoasele cântări ale corului din clasa lui, cu cântăreți de prestigiu, tenori, baritoni, și bași, cu alură de artiști. Aș putea spune că acel cor rivaliza cu cel al seminarului, reunind toți anii, iar după plecarea generației 1985, ne‑am amintit mereu de vocile lor. Între aceștia era și Lucian Mocănașu, un om discret, harnic, priceput la toate, cu voce baritonală și cuvânt hotărâtor, pe care mi‑l amintesc și acum în pofida trecerii anilor.
După absolvirea seminarului a slujit câțiva ani în Eparhia Romanului și Hușilor, stabilindu‑se în județul Neamț în anul 1992. La Negulești, în preafrumoasele ținuturi ale Neamțului, părintele Lucian a muncit cu zel neostoit. A ridicat din temelie o biserică, pe care am vizitat‑o și eu. Parohia deține un ansamblu cu centru social‑pastoral, trapeză, bucătărie, camere de oaspeți (aproximativ 15), iaz, grădină, locuri în care se întâlnea cu tinerii.
Acolo a format un ansamblu tradițional, numit Datinile străbune, un cor și taraf, care au primit deosebite ecouri în toți acești ani. Zile la rând uita de el și de familia sa, lucra cu tinerii din parohie, foarte mulți copii provenind din familii modeste, care au învățat să cânte la diferite instrumente, unii dintre ei stăpânind această artă și obținând rezultate pe măsură.
A înființat un cor parohial, care a cunoscut treptat performanțe, organizând împreună serbări la Crăciun, Anul Nou, Sfintele Paști și participând la multe sfințiri de biserici, concursuri și diverse evenimente culturale.
La sărbătoarea hramului Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul, aduna soboare de 30 de preoți și mai mult, uneori pregătea agape și se bucura împreună cu oaspeții și credincioșii lui.
În timpul misiunii sale la parohie nu cred că a mai avut răgaz pentru alte activități, decât cele eclesiale, slujind cu devotament apostolic și schimbând din temelii viața micului sat și chiar a ținutului întreg.
L‑am mai întâlnit de câteva ori, deși au trecut mulți ani de la absolvirea școlii. Pot spune că aceste aproape patru decenii nu l‑au schimbat prea mult, deși aflasem în ultima perioadă că a trecut printr‑o grea suferință pe care a purtat‑o cu credință și răbdare multă, asemenea chipurilor pilduitoare din sinaxare.
Apostol al generației sale, preot de nobilă factură, îndrăgostit de Liturghie, muzică, tradiții populare, de costumul național și lumea satului, părintele Lucian Mocănașu rămâne o icoană smerită a lumii rurale, niciodată în contradicție cu alții, niciodată plin de sine, neținând minte răul, niciodată potrivnic ori răuvoitor.
Preotul Lucian nu ar avea nevoie să fie trecut în vreo filă de carte. El și‑a gătit din vreme loc în Cartea Vieții, lângă Tronul Mielului.
Un articol de † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
