PSD acuză: Imaginea şefului SRI, folosită de PNL în campania electorală

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 10-05-2016

Actualizat: 10-05-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang a solicitat marţi directorului SRI, bihoreanul Eduard Hellvig, să se dezică de susţinerea faţă de PNL, în condiţiile în care imaginea acestuia a fost folosită într-o fotografie de grup publicată într-un ziar electoral apărut în municipiul Marghita.

Liderul social-democraţilor bihoreni, primul pe lista candidaţilor PSD pentru CJ Bihor, a arătat, în conferinţă de presă, publicaţia color 'Bună ziua, Marghita', realizat de PNL, precizând că nu conţine niciun însemn, cine l-a comandat, în ce tiraj, cine plăteşte, cine l-a tipărit. În schimb, a declarat Mang, are o pagină întreagă de denigrare a PSD-ului.

Vezi şi: PNL, atac fără precedent la un ministru: 'Știam că plagiatul se practica la Ponta'

'Dar ce este cel mai grav lucru, după părerea mea, pe pagina a patra îl au, într-o poză, ca şi susţinător, pe domnul director Eduard Hellvig, directorul SRI. Cred că a te folosi de imaginea directorului SRI într-o campanie electorală, chiar şi locală, luând o poză în mod sigur mai veche, este ilegală. Nu cred că a fost o întâmplare sau o neglijenţă. Domnul Hellvig este astăzi apolitic. Nu cred că ar accepta să-i fie folosită imaginea în campanie electorală. Nicăieri', a declarat Mang, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că directorul Hellvig este 'un om foarte serios' pe care, atunci când era membru PNL în Bihor, liberalii nu-l iubeau şi nu vroiau să-l pună pe nicio listă, dar acum se folosesc de imaginea lui încercând să câştige mai multe voturi. 

'Eu aş cere, prin intermediul dumneavoastră, ca domnul Eduard Hellvig să se dezică de această susţinere şi sunt convins că o va face şi îl ştiu ca un om foarte serios şi dacă se poate să aplice şi sancţiuni, dacă există, asupra celor care au realizat această, până la urmă, mizerie electorală', a mai afirmat Ioan Mang.

Vezi şi: Cioloş a trimis Corpul de Control la Metrorex. Două 'afaceri' vizate

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri