PSD anunță că va cere în coaliție eliminarea impozitului pe solarii: Nu a fost agreat în coaliție

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 10-12-2025 15:12

Actualizat: 10-12-2025 16:16

Article thumbnail

Sursă foto: lovedeco.ro

Partidul Social Democrat a transmis, miercuri, faptul că va solicita, în viitoarea ședință a Coaliției, eliminarea impozitului pe solarii. Decizia a fost impusă fără consultare, acuză PSD.

PSD a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, că va cere, în următoarea ședință a coaliției de guvernare, adoptarea unei decizii politice privind eliminarea impozitului pe solarii.

Formațiunea susține că această măsură a fost strecurată în lege, fără o consultare și fără un acord al partidelor aflate la guvernare.

„Având în vedere că legea care conține această prevedere a trecut examenul de constituționalitate, Guvernul poate interveni printr-o ordonanță de urgență prin care să se revină la reglementarea anterioară, potrivit căreia solariile și alte asemenea anexe gospodărești erau scutite de impozit”, se arată în comunicatul PSD.

Partidul consideră că astfel de impozite nu rezolvă problema de fond a dezechilibrului bugetar

„În acest context, PSD solicită miniștrilor celorlalte partide să transpună în mod fidel deciziile politice care vizează domeniile lor de activitate, fără a mai introduce alte elemente care nu au fost agreate în cadrul Coaliției de guvernare”, se mai menționează în comunicat.

Începând cu 1 ianuarie 2026, serele, solariile, silozurile și depozitele de cereale vor fi impozitate, după ce Parlamentul a eliminat scutirile totale.

La sfârșitul lunii trecute, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a respins categoric ideea introducerii unei taxe pe sere și solarii, calificând-o drept o abordare fiscală inacceptabilă și neagreată în Coaliție.

„Resping astfel de abordări care transformă efortul legitim de a echilibra finanțele țării într-o hăituială a românilor și într-o goană de a pune taxe pe tot ce mișcă în țara asta!”, spunea, la momentul respectiv, liderul social-democrat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri