PSD Cluj, garantat de Cioloş - Doi foşti miniştri în guvernul tehnocrat deschid listele PSD pentru parlamentare

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 22-10-2020

Actualizat: 22-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

După ce Elisabeta Lipă, fost ministru al Sportului în Guvernul Cioloş, a ajuns consilier general în Capitală din partea PSD, alţi doi foşti miniştri în guvernul tehnocrat se pregătesc să ajungă în funcţii alese din partea social-democraţilor.

Negocierile PSD Cluj cu Patriţiu Abrudan, managerul regional al Băncii Transilvania, pentru o candidatură la Camera Deputaţilor, au căzut. Prin urmare, social-democraţii s-au reorientat către Patriciu Achimaş-Cadariu, fost ministru al Sănătăţii în Guvernul Cioloş. Acesta va deschide lista PSD Cluj pentru Camera Deputaţilor.

Patriciu Achimaş-Cadariu a fost ministru al Sănătăţii în Guvernul Cioloş timp de şase luni, până în mai 2016, când a fost înlocuit de Vlad Voiculescu.

Patriciu Achimaș-Cadariu are 44 de ani şi este medic specializat în obstetrică-ginecologie. Este conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și doctor în științe medicale. Din februarie 2012 până la data confirmării ca ministru, a fost managerul Institutul Oncologic „Prof.Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, iar în prezent este director medical al institutului.

Şi lista pentru Senat a PSD Cluj este deschisă de un fost ministru în Guvernul Cioloş: Vasile Dîncu, actual preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. Acesta a fost vicepremier şi ministru al Dezvoltării în guvernul tehnocrat.

Astfel, pe lista de la Cluj, pentru Cameră candidează Patriciu Achimaş-Cadariu, Alexandru Cordoş, Ovidiu Săcară, Horea Chirteş, Cornel Itu, iar la Senat Vasile Dîncu, Răzvan Ciortea, Claudia Anastase, Mihai Mocanu, Florin Groza.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri