Fost ministru PSD, critici dure pentru Ilie Bolojan: Un nou eșec trebuie să conducă obligatoriu la demisie

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-10-2025 17:37

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com/pnl.ro

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că Legea pensiilor magistraților a picat la Curtea Constițională din cauza premierului Ilie Bolojan și a încăpățânării acestuia. Budăi arată că PSD i-a propus mai multe soluții, dar premierul nu vrea să le accepte, dar îi transmite acestuia că în cazul în care va veni cu un nou proiect și acesta va suferi un nou eșec, atunci Ilie Bolojan va fi nevoit să demisioneze.

Grindeanu izbucnește la adresa lui Bolojan: Acest guvern trebuie să plece dacă proiectul pensiilor magistraților pică iar la CCR

”Cât timp am fost ministru al Muncii am încercat să rezolv problemele prin dialog cu toate părțile și i-am ascultat cu atenție pe toți cei care aveau alte puncte de vedere, pentru a-i înțelege.

Eșecul domnului prim-ministru cu “Legea pensiilor magistraților” ar fi fost evitat dacă ar fi avut un minim de dialog cu magistrații. Nici măcar nu a așteptat avizul dumnealor, așa cum prevedea legea! Din acest motiv legea a căzut la CCR!

Acum, în Coaliție, domnul prim-ministru a refuzat, cu aceeași încăpățânare, propunerea PSD de a se forma un grup de lucru, la Guvern sau în Parlament, care să fie în dialog cu magistrații și care să facă o analiză competentă de constituționalitate, pentru a face o Lege validă, care să deblocheze banii europeni din PNRR.

Este de neînțeles această atitudine! După ce a eșuat, iar fondurile europene au rămas blocate, domnul prim-ministru ne cere din nou să mergem pe mâna dumnealui. Tot fără consultări în Coaliție, tot fără dialog cu magistrații și tot fără o analiză competentă de constituționalitate! Este absurd!

Dar dacă totuși, domnul prim-ministru se încăpățânează și își asumă să reia procesul, pe persoană fizică, peste capul Coaliției, atunci un nou eșec trebuie să conducă în mod obligatoriu la demisie. Pentru că aici nu mai e vorba doar de ambiții personale, ci de interesul României. Iar într-o astfel de situație, răspunderea politică pentru un nou eșec este plecarea din funcție!”, arată Marius Budăi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri