DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PSD dă lovitura în Parlament: aduc o petiție cu peste 175.000 de semnături

PSD
PSD sigla

Peste 175.000 de români au semnat până acum în cadrul campaniei inițiate de PSD de susținere a proiectului de lege depus în Parlament privind plafonarea prețurilor la electricitate și gaze.

”Numărul mare de oameni din toate zonele țării care s-au alăturat acestei campanii, în numai două săptămâni, arată gradul uriaș de suport public al măsurilor inițiate de PSD. Credem că acest fapt trebuie să fie un semnal clar pentru parlamentarii tuturor partidelor la dezbaterile de luni, din Senat, privind așteptările populației față de acest proiect extrem de important pentru milioane de români.

Proiectul PSD prevede plafonarea pentru 6 luni a prețurilor la energie și gaze la niveluri pe care românii să le poată suporta. Astfel, în cazul electricității, PSD a propus, prin ultimele amendamente depuse vineri, un plafon de preț al energiei active de 250 de lei/Mwh, în condițiile în care ultimele oferte ale furnizorilor către populație, această valoare a ajuns la peste 950 lei/Mwh. În cazul gazelor naturale, plafonul propus este de 135 de lei/Mwh, față de oferte ale furnizorilor de 650 lei/Mwh. Soluțiile PSD produc o scădere a prețului final față de actualele oferte ale furnizorilor cu 74% în cazul energiei și 79% în cazul gazelor. De asemenea, varianta PSD este net superioară propunerilor PNL: liberalii ajung la un preț final al kilowattului de 1,01 lei, în vreme ce în varianta noastră, kilowattul va costa doar 0,67 lei

Proiectul PSD implică o scădere a prețurilor la o valoare care se menține pe întreaga durată a celor 6 luni de plafonare. După intrarea în vigoare a legii, toate contractele se restructurează astfel încât să nu fie depășit prețul maximal, cel plafonat.

Prin legea propusă de PSD, nivelul de trai al românilor este protejat în următoarele 6 luni de situația iminentă a dublării sau triplării facturilor cu utilitățile – electricitate și gaz. Noile facturi dublate ar însemna un cost suplimentar de minim 1200 de euro pe an pentru fiecare gospodărie de salariați din România.

De aceea, cerem parlamentarilor responsabili de la celelalte partide să susțină mâine soluțiile PSD care vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă, menținând facturile populației la un nivel suportabil.”, arată un comunicat al PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.