Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD dă satisfacţie PNL. Ce măsură le pregăteşte parlamentarilor

PSD pare să vină în întâmpinarea unei solicitări făcute de unul dintre parlamentarii noului PNL. Mai exact, după ce deputatul Andreea Paul a făcut un apel prin care susţinea ca parlamentarii să fie model pentru muncă şi responsabilitate prin reducerea vacanţei parlamentare, un senator PSD a făcut astăzi un prim demers oficial în acest sens.

Ovidiu Donţu, membru în Comisia de revizuire a Constitutiei, a anunţat că a depus la secretariatul acestei comisii o propunere de modificare a calendarului sesiunilor parlamentare, care presupune reducerea vacantei parlamentare cu o lună.

Se prevede, astfel, modificarea alineatului 1 din articolului 66 din Constitutie, în sensul în care prima sesiune parlamentara ar începe în data de 15 ianuarie si s-ar încheia la data de 15 iulie, iar cea de-a doua sesiune parlamentara ar înceape la data de 1 septembrie si s-ar încheia în 31 decembrie.

"Practic, prin aceasta propunere se micsoreaza vacanta parlamentara cu o luna. E o propunere echilibrata pentru ca exista si o activitate în teritoriu care este foarte importanta pentru un proces legislativ mai aproape de cetatean", a precizat, potrivit Mediafax, Ovidiu Donţu.

Citeşte şi: Un deputat PNL cere diminuarea vacanţei parlamentare

Conform articolului 66 din Constituţie, "Camera Deputatilor si Senatul se întrunesc în doua sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie si nu poate depasi sfârsitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie si nu poate depasi sfârsitul lunii decembrie".

În afara sesiunilor ordinare, camerele Parlamentului se pot întruni în sesiuni extraordinare, la cererea Presedintelui României, a Biroului Permanent al fiecarei Camere ori a cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor. În cazul sesiunilor extraordinare, autorii solicitarii trebuie sa comunice înscris punctele pe care doresc sa le includa pe ordinea de zi a Camerei Deputa?ilor sau Senatului.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.