Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Demisii pe BANDĂ RULANTĂ, la PSD Constanța, după plecarea lui Decebal Făgădău

PSD
PSD sigla

Mai mulţi membri ai organizaţiei municipale PSD Constanţa au demisionat din partid, printre care şi viceprimarul în funcţie Dumitru Babu, după ce, în urmă cu două zile, a demisionat din formaţiunea politică primarul în funcţie Decebal Făgădău.

Surse din PSD Constanţa susţin că seria demisiilor ar putea continua, în contextul în care sunt nemulţumiri printre care cea privind felul în care au fost stabilite listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, conform Agerpres.

Babu şi-a prezentat demisia joi seară, după ce a avut loc Biroul Permanent Judeţean al PSD Constanţa, în care s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, numirea în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei municipale PSD Constanţa a lui Lucian Lungoci. Interimatul va fi asigurat până la organizarea alegerilor statutare în organizaţia politică.

Lista candidaţilor PSD Constanţa pentru Camera Deputaţilor, potrivit Biroului de presă al partidului, este formată din: 1 - Horia Ţuţuianu, 2 - Cristina Dumitrache, 3 - Lucian Lungoci, 4 - George Vişan, 5 - Costin Răsăuţeanu, 6 - Nicolae Tănase, 7 - Luminiţa Vlădescu, 8 - Adriana Gheorghe, 9 - Marilena Dragnea, 10 - Silviu Gârea, 11 - Nicolae Roşu, 12 - Ana-Maria Oprea, 13 - Mihalache Muşat, 14 - Florin Chelaru.

Lista candidaţilor PSD Constanţa pentru Senat este formată din: 1 - Felix Stroe, 2 - Liviu Brăiloiu, 3 - Daniel Georgescu, 4 - Marioara Cojoc, 5 - Mariana Gâju, 6 - Gheorghe Manta, 7 - Gabriela Iacobici.

Pe 21 octombrie, primarul în funcţie al Constanţei, social-democratul Decebal Făgădău, preşedinte al organizaţiei municipale PSD Constanţa, care a pierdut alegerile locale în favoarea candidatului PNL, a demisionat din PSD după ce a aflat că a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, într-un dosar penal în care este acuzat de abuz în serviciu, alături de fostul primar Radu Mazăre şi alţi patru funcţionari ai administraţiei locale.â

Făgădău a scris, pe pagina sa de Facebook, că a aflat din presă că DNA l-a trimis în judecată, veste pe care a primit-o în timp ce "îşi completa dosarul de candidat pentru un loc eligibil în Parlamentul României".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.