Liderul senatorilor PSD, Lucian Romașcanu, se amuză pe seama vicepremierului Raluca Turcan, după ce aceasta a spus că nu are o ”lampă a lui Aladin” pentru a prezice cum vor crește prețurile. Romașcanu îi transmite Ralucăi Turcan că ”în globul de cristal ne uităm, lampa se freacă”.
Citește și: VIDEO | Raluca Turcan: 'N-am o lampă a lui Aladin în care să privesc și să vă spun cum vor crește prețurile'
”Ceva mai stupid nu există în politica românească!
Și nici n-a existat...După propaghează, statul se zdrobește, oul la 6 lei și luni e miercuri (pe lângă muuuuulte altele) acum madam Turcan a re-comis-o: Nu are o lampă a lui Aladin sa se uite în ea să vadă viitorul prețurilor...(hint - să se uite la ceafa lui Cîțu prin ochii lui, va vedea acolo)
Duamna, în globul de cristal ne uităm, lampa se freacă...Ca menta pe care o întrebuințați in activitatea curentă.”, scrie Lucian Romașcanu.
Comentează