Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD Iaşi spune că a aflat de la presă că sediul organizaţiei se află într-o clădire monument istoric

psd sigla

Reprezentanţii filialei ieşene a PSD susţin că nu ştiau că imobilul în care formaţiunea politică îşi are sediul în Iaşi se regăseşte pe lista monumentelor istorice şi, totodată, neagă informaţiile potrivit cărora clădirea a fost afectată în timpul lucrărilor de reamenajare efectuate de către organizaţie. Potrivit unui comunicat de presă, Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Iaşi, cu sediul în Iaşi -Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 47-49, efectuează la sediul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 13-15, etaj 2 o serie de lucrări de amenajare, igienizare şi întreţinere a spaţiilor interioare prin lucrări de finisaje şi zugrăveli interioare, înlocuiri la pardoseli şi instalaţiile interioare, conform Agerpres.

"Toate aceste demersuri au avut în vedere evitarea degradării imobilului şi asigurarea condiţiilor optime de utilizare. În ceea ce priveşte acuzele vehiculate în spaţiul public cu privire la efectuarea unor lucrări care au vizat modificarea structurii de rezistenţă a imobilului facem precizarea că am depus deja dovezi la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi care constau în fotografii efectuate începând cu anul 2004 în care se poate observa că lucrările de intervenţie asupra pereţilor interiori au fost făcute cu mult înainte de perioada actuală. Apreciem că acele lucrări au fost efectuate înainte de anul 1994 de către alt chiriaş, iar lucrările de desfiinţare a unor improvizaţii sau de demontare tocuri de uşă nu au avut ca efect modificarea structurii imobilului. Astfel de amenajări provizorii au mai existat şi în holul imobilului şi au fost desfiinţate odată cu efectuarea acestor lucrări de igienizare şi întreţinere", se arată în comunicatul de presă semnat de preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa.

Reprezentanţii Organizaţiei Judeţene Iaşi a PSD afirmă totodată că nu au elemente certe care să indice exact când au fost realizate acele lucrări de reamenajare ce schimbă configuraţia spaţiilor şi încăperilor din actualul sediu al PSD Iaşi.

"Dorim să subliniem şi faptul că în conţinutul HCL. nr.92 din 10 mai 1999 şi/sau în contractul de închiriere încheiat între filiala PSD Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi - prin Direcţia Exploatare Patrimoniu nu se indică în niciun fel faptul că spaţiul din imobilul închiriat este încadrat în Lista monumentelor istorice, precum şi obligaţiile chiriaşului care derivă din acest fapt, aşa cum prevede articolul 5 din Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (...) Organizaţia Judeţeană Iaşi a PSD a aflat că acest spaţiu se regăseşte pe lista monumentelor istorice după demersul jurnaliştilor şi după interpelarea transmisă Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi", se arată în comunicatul de presă.

Totodată, social democraţii precizează că schiţa prevăzută în contractul de închiriere nu este cea reală, drept pentru care solicită Primăriei Iaşi, proprietarul imobilului, o reactualizare a schiţei cadastrale şi necesitatea introducerii unei anexe la prezentul contract de închiriere care să conţină o schiţă actualizată.

"Ca o concluzie: lucrările care se efectuează în această perioadă la sediul PSD Iaşi nu aduc, sub nicio formă, atingere structurii de rezistenţă sau aspectului arhitectural al clădirii. În plus, în contractul de închiriere semnat cu Primăria Iaşi nu figurează, la niciun punct, statutul de monument istoric al clădirii. Nimeni nu se poate folosi de propria turpitudine pentru a reclama nerespectarea unei obligaţii civile sau revendicarea unui drept subiectiv civil. Ori, în speţa noastră Primăria Iaşi nu a pus în vedere chiriaşului toate datele necesare privind calitatea juridică a imobilului", se arată în documentul de presă.

Prin neîndeplinirea acestei obligaţii legale, afirmă Maricel Popa, Primăria Iaşi săvârşeşte un abuz de drept "folosindu-se de propria turpitudine pentru a scoate în evidenţă că, de fapt, chiriaşul nu a respectat anumite dispoziţii legale".

"Înţelegem să răspundem punctual comunicatului remis de Primăria Iaşi şi momentan nu dorim să intrăm în jocul emoţional şi imatur propus de primarul municipiului Iaşi. Bătălia pentru încrederea ieşenilor se dă pe proiecte, nu pe vorbe domnule primar Chirica!" a mai declarat Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi în finalul comunicatului de presă.

Reacţia vine la o zi după ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au emis un comunicat de presă conform căruia a fost deschis un dosar penal ca urmare a sesizării făcute de Serviciul Control Urbanism şi Afişaj Stradal din cadrul Poliţiei Locale Iaşi, cu privire la "efectuarea fără autorizaţie de construire a unor lucrări asupra monumentului istoric Administraţia Finanţelor Publice Locale şi sedii partide din municipiul Iaşi, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 13-15".

Conform documentului, pe 7 februarie a fost începută în cauză urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute de legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare.

La rândul lor, procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie a înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, "spre competentă soluţionare, sesizarea având acelaşi obiect, formulată de către Primăria Municipiului Iaşi - Direcţia Exploatare Patrimoniu, aceasta fiind ataşată la dosarul deja înregistrat".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.