PSD, negocieri de ultimă oră cu ALDE şi UNPR pentru Capitală

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 15-03-2016

Actualizat: 15-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderii PSD au purtat ultimele negocieri cu ALDE şi UNPR, în vederea unei alianţe pentru alegerile locale din Bucureşti. Discuţiile s-au purtat separat, mai întâi cu Tăriceanu şi Constantin, din partea ALDE, iar apoi cu Onţanu şi Steriu, din partea UNPR.

Lucrurile nu sunt încă bătute în cuie, dar scenariul de lucru vizează o alianţă PSD-ALDE-UNPR, aşa cum ar vrea social-democraţii, pentru a nu se împărţi voturile. În schimb, reprezentanţii ALDE nu ar vrea ca în ecuaţie să intre şi UNPR. Pe de altă parte, progresiştii ar fi mulţumiţi, pentru că singuri nu ar avea prea multe şanse, ba chiar riscă să mai piardă oameni.

Dacă alianţa electorală între cele trei formaţiuni devine realitate, situaţia pe sectoare ar arăta în felul următor:

Sectorul 1 - candidat ALDE. Fosta jurnalistă Laura Chiriac şi-a anunţat intenţia de a candida. Avantajul ar fi că Tăriceanu este senator într-un colegiu din Sectorul 1, un sector cu mai mulţi votanţi liberali. Dezavantajul ar fi reprezentat de o mai slabă mobilizare a PSD în cazul în care candidatul ar fi de la ALDE.

Sectorul 2 - Neculai Onţanu, secretarul general al UNPR şi primar în funcţie. Este greu de crezut că acesta poate pierde, deşi liberalul Dan Cristian Popescu vine tare din urmă.

Sectorul 3 - Robert Negoiţă (PSD) este favorit cert. Există chiar şi unele supiciuni de blat cu PNL.

Sectorul 4 - PSD ar vrea să-l arunce în lupta electorală pe actulul primar interimar, Daniel Băluţă, însă şi ALDE revendică sectorul.

Sectorul 5 - PSD ar urma să cadă la pace cu Vanghelie, iar candidatul să fie deputatul Dumitru Chiriţă, cel care în trecut a fost "garantat" de Vanghelie.

Sectorul 6 - Candidat va fi senatorul PSD Gabriel Mutu.

PSD a convocat Comitetul Național Executiv pentru vineri, 18 martie, la ora 12.00, la Palatul Parlamentului, în Sala Grupului Parlamentar al PSD de la Camera Deputaților. Dincolo de variantele de lucru prezentate mai sus, deciziile finale se vor lua vineri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri