PSD nu prea s-ar baga la suspendare

Autor: Iosif Buble, Colaborator

Publicat: 09-09-2014

Actualizat: 09-09-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



El a prezentat mai multe argumente împotriva suspendării, precizând că cei care o iniţiază trebuie să se întrebe dacă acţiunea are rost. Dragnea a spus că o suspendare l-ar transforma pe Băsescu în actor politic de prim plan în campanie, iar el nu îşi doreşte acest lucru.


Dragnea a menţionat însă că, din punctul lui de vedere, Traian Băsescu ar trebui suspendat "mâine", la cum s-a comportat preşedintele, dar trebuie ţinut cont de consecinţele pe care le-ar avea un astfel de demers.

El afirma şi luni seară, referindu-se la suspendarea lui Traian Băsescu, că varianta ca social-democraţii să se trezească împărţind mărţişoare, în timp ce Băsescu ar fi încă preşedinte, iar Victor Ponta -ales între timp şef al statului- ar sta pe tuşă, nu este imposibilă.

El a spus că nu vede niciun câştig politic din acţiunea de suspendare a lui Traian Băsescu şi a făcut apel la raţiune în ceea ce-i priveşte pe social-democraţi. "Eu nu văd niciun câştig politic. Trebuie să vedem dacă nu tulburăm mai mult apele şi îl ajutăm pe Traian Băsescu", a spus Dragnea.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri