PSD, reacție la solicitarea lui Iohannis privind legea amnistiei

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 13-11-2014

Actualizat: 13-11-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, i-a solicitat prezidențiabilului PSD, Victor Ponta, să convoace de urgență Parlamentul pentru a pica legea amnistiei și grațierii. În replică, PSD spune că o astfel de convocare este imposibilă.

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz pune cererea lui Klaus Iohannis pe seama campaniei electorale: "E vorba de o acţiune pur electorală de fapt această cerere ca vineri, înainte de alegerile de duminică să convoace Parlamentul. Probabil că nici nu ştie foarte bine procedura, dar nici nu-i posibil să îl convoci de azi pe mâine, că există nişte termene regulamentare. În orice caz, ar fi imposibil să reuneşti".

Deputatul PSD spune, la RFI, că "povestea în sine e falsă". "Această lege nu e iniţiativa Partidului Social Democrat, n-am susţinut-o niciodată. Există un parlamentar de la minorităţile naţionale altele decât maghiare şi un parlamentar de la noi, care au făcut o iniţiativă acum vreo doi ani şi care s-a tot plimbat prin Parlament. În opinia mea, ea va fi respinsă în viitorul apropiat, când Parlamentul se reuneşte, pentru că e deja o dispută care trebuie închisă. Pe de altă parte, este depăşita ca iniţiativă, are vreo doi ani, dacă nu mă înşel", declară el.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri