Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD reclamă incompatibilităţi: După plângerea penală împotriva preşedintelui BES 1, acesta a decis repingerea renumărării voturilor/ DOCUMENT

AEP
alegeri locale 2020

PSD a depus plângere penală la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie împotriva preşedintelui Biroului Electoral al Sectorului 1, procurorul Nicolae Sprîncu, ca urmare a imaginilor apărute în presă, cu membri ai BES1 care căutau prin sacii cu voturi.

În acest context, PSD consideră că procurorul Sprîncu ar fi trebuit să se abţină în cazul votului din BES 1 pe solicitarea PSD de renumărare a voturilor şi să lase locul locţiitorului, judecătorul FlorinVîlceanu. În schimb, procurorul, alături de reprezentantul AEP, Ionuţ Radu Bălaşa, au înclinat balanţa în BES 1 împotriva renumărării voturilor.

Plângerea penală depusă de PSD:

Subscrisul PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT -ORGANIZAȚIA SECTOR 1 - BUCUREȘTI, cu sediul în Municipiul București, .... reprezentat prin ...., în temeiul dispozițiilor art. 289 Cod de procedură penală, formulăm prezenta:

PLÂNGERE PENALĂ

împotriva numiților:

1. SPRÎNCU NICOLAE, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 – București și Președinte al Biroului Electoral de Cirumscripție al Sectorului 1 – București, pe care vă rugăm să-l citați la sediul acestei instituții electorale, și anume Complexul Multifuncțional - Piața Mureș (cu intrare prin str. Mircești), str. Mureș nr. 18-24, etajul 1, cam. 26, sectorul 1, București ;

2. BARNA DAN, Președinte al Partidului Uniunea Salvați România, pe care vă rugăm să îl citați la sediul partidului situat în Bulevardul Aviatorilor nr. 9, Sector 1, București;

3. NICOLAESCU ANDREI, membru al Partidului Uniunea Salvați România, la sediul partidului situat în Bulevardul Aviatorilor nr. 9, Sector 1, București;

4. Alte persoane a căror identitate vă solicităm să o stabiliți,

cu privire la care solicităm efectuarea de cercetări în vederea stabilirii răspunderii penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:

- „abuz în serviciu”, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 13 indc.2 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție rap. la disp. art. 297 Cod penal;

- „folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid politic pentru obținerea de foloase necuvenite”, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 13 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție;

- „sustragerea sau distrugerea de înscrisuri”, fapta prevăzută de dispozițiile art. 259 Cod penal;

- „falsificarea documentelor și evidențelor electorale”, faptă prevăzută de dispozițiile art. 391 Cod penal

solicitându-vă luarea cu celeritate a măsurilor legale ce se impun în vederea identificării tuturor persoanelor participante la comiterea infracțiunilor, lămuririi situației de fapt, stabilirii adevărului judiciar și tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.

În fapt,

Urmare a informațiilor apărute în spațiul public și disponibile la următoarele adrese de internet:

• https://youtu.be/nV4XO8CTbvo

• https://antenaplay.ro/v/4VfOmmp7d33?utm_source=grup.antena3&utm_medium=referral&utm_campaign=antena3&utm_term=inregistrari&utm_content=sinteza-zilei#

• https://www.stiripesurse.ro/video-este-cutremur-absolut-antena-3-a-difuzat-imagini-cu-membri-ai-usr-cand-intra-intr-o-sala-i_1511648.html

• https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24321557-antena-3-difuzeaza-imagini-persoane-care-umbla-sacii-voturi-sectorul-1-firea-cere-repetarea-alegerilor-politia-demarat-verificari.htm

• https://psnews.ro/video-imaginile-care-ar-putea-duce-la-anularea-votului-la-primaria-sectorului-1-membrii-usrplus-sustrag-un-sac-cu-voturi-441549/

• https://evz.ro/scandal-urias-la-biroul-electoral-sector-1-frauda-au-intrat-cu-saci-de-voturi.html

• https://ro.sputnik.md/politics/20201001/31871525/Cum-se-ncurc-Barna-i-Clotilde-explicnd-imaginile-ocante.html

reiese faptul că, în perioada 27 – 29 septembrie 2020, în cadrul Biroului Electoral de Circumscripție al Sectorului 1 București, situat în Str. Mureș nr. 18 - 24, Complex Multifuncțional - Piața Mureș - Et. 1, cam. 26, Sectorul 1, București, s-au petrecut, cu concursul Președintelui Biroului Electoral de Circumscripție, infracțiuni care au denaturat procesul electoral și rezultatul alegerilor locale, cu privire la toate funcțiile și mandatele supuse procesului electiv, și anume Primar General, Consiliu General al Muncipiului București, Primar de Sector, Consiliu Local.

Prin amploarea urmărilor infracțiunilor ce fac obiectul prezentei plângeri asupra ordinii constituționale și asupra statului de drept, dar și prin atingerea gravă adusă drepturilor electorale de a alege și de a fi ales, apreciem că se impune demararea urgentă de cercetări în vederea luării masurilor necesare pentru restabilirea legalității.

Un prim aspect factual al plângerii se raportează la prezența Președintelui USR, Dan Barna, în data de 29 septembrie 2020, împreuna cu candidatul Alianței electorale USR-PLUS la funcția de Primar al Sectorului 1 București, în sediul Biroului Electoral de Circumscripție al Sectorului 1 Bucureşti, cu scopul exercitării de presiuni în vederea denaturării rezultatului alegerilor.

Astfel, așa cum rezultă atât din înregistrările audio-video difuzate de mass – media, dar și din cele prezentate pe conturile de Facebook oficiale ale celor doua persoane, Dan Barna și Clotilde Armand s-au aflat în ziua de 29 septembrie 2020 în biroul de circumscripție, interacționând în mod repetat, dar ilicit, cu membrii acestui birou și personalul de pază din postura de superiori ierarhici de facto.

În acest sens, se poate observa că Dan Barna dă dispoziții membrilor Biroului Electoral de Circumscripție, solicită sa-i fie prezentate documente, pe care le verifică – toate aceste aceste acțiuni fiind de natură a se circumscrie ilicitului penal, așa cum vom arăta în continuare.

Un al doilea aspect factual al plângerii se raportează la înregistrările audio-video difuzate de mass media în cursul zilei de 30 septembrie 2020 și care reflectă evenimente petrecute în noaptea alegerilor, 29 septembrie 2020, orele 00.49, imagini realizate în cadrul Biroului Electoral de Circumscripţie Sector 1.

În aceste imagini se poate observa, în spaţiului aflat în sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Sector 1 și în care sunt depozitaţi sacii de votare primiţi de la toate secţiile de votare din Sector 1 Bucureşti, cum un grup de cinci persoane, printre care Preşedintele Biroului Electoral Sector 1 Bucureşti, domnul procuror Sprîncu Nicolae și Andrei Nicolaescu, candidatul USR-PLUS la Consiliul Local Sector 1 Bucureşti, pătrund în acestă incintă și preiau în mod neautorizat/sustrag documente aferente procesului electoral, respectiv saci în care se află buletine de vot.

Sustragerea buletinelor de vot și a documentelor privind procesul electoral este de natură a afecta în mod direct rezultatelor alegerilor, transformând un proces aparent democratic într-un act formal, vădit ilicit și neconstituțional.

Din perspectivă normativă, procesul electoral - definit prin dispozițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali - și care are loc, conform Hotărârii nr. 576/2020 pentru aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, reprezintă consecința necesară a unui sistem democratic constituțional, fiind obligatoriu ca acesta să beneficieze de garanții reale ale corectitudinii desfășurării sale.

Alegerile democratice corecte sunt o expresie a suveranităţii, aparţinând populaţiei unei ţări, libera expresie a celor ce asigură bazele autorităţii si legitimităţii guvernării. Drepturile cetăţenilor de a vota şi de a fi aleşi în cadrul unor alegeri periodice şi democratice sunt recunoscute atât pe plan intern, dar și internaţional, ca reprezentând drepturi ale omului. Corectitudinea alegerilor democratice este, deci, o parte esențială a constituirii unor procedee de guvernare democratică.

Aşadar, alegerile democratice corecte nu pot fi obţinute fără protecţia domniei legii.

Analiza situației factuale implică cu necesitate examinarea următoarelor norme speciale din sfera legislației electorale, și anume Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, după cum urmează, acesea fiind de natură a circumstanția ilicitul penal reținut în sarcina făptuitorilor:

Articolul 25

(1) Pentru organizarea și desfășurarea operațiunilor electorale se înființează, în condițiile prezentei legi: Biroul Electoral Central, birouri electorale județene, birouri electorale de circumscripție și birouri electorale ale secțiilor de votare.

(2) Birourile electorale sunt alcătuite numai din cetățeni cu drept de vot. Candidatul, soțul, soția, rudele sau afinii până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale.

(3) În realizarea atribuțiilor ce revin birourilor electorale, membrii acestora exercită o funcție ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă și imparțială a acestei funcții este obligatorie.

(4) Prin excepție de la prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care ocupă funcții publice pot face parte din birourile electorale.

Art. 27. - (1) Birourile electorale de circumscripție au următoarele atribuții:

a) urmăresc aplicarea dispozițiilor legale privitoare la alegeri în circumscripția electorală în care funcționează;

f) distribuie birourilor electorale ale secțiilor de votare buletinele de vot, ștampila de control și ștampilele cu mențiunea "VOTAT";

g) rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate și contestațiile cu privire la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare;

h) biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală, respectiv de sector al municipiului București totalizează voturile exprimate și stabilește rezultatul alegerilor pentru circumscripția electorală în care funcționează; eliberează consilierilor și primarului aleși certificatul doveditor al alegerii;

j) organizează, dacă este cazul, desfășurarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru primari sau pentru președinții consiliului județean;

k) comunică date cu privire la alegeri și rezultatul acestora, prin biroul electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București, Biroului Electoral Central și Guvernului și aduc la cunoștința populației din cuprinsul circumscripției electorale, prin orice mijloc de publicitate, rezultatul alegerilor;

l) primesc de la birourile electorale ale secțiilor de votare și predau judecătorilor, în a căror rază teritorială funcționează, buletinele de vot întrebuințate și necontestate, precum și pe

(3) Birourile electorale de circumscripție județeană și a municipiului București acreditează observatorii interni.

Articolul 98

(1)După primirea dosarelor conţinând procesele-verbale cu rezultatul numărării voturilor de la toate birourile electorale ale secţiilor de votare şi după soluţionarea contestaţiilor formulate, biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală, de sector al municipiului Bucureşti şi judeţeană, respectiv biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti procedează la totalizarea voturilor exprimate şi la atribuirea mandatelor, în condiţiile prezentei legi.

(2)În acest scop biroul electoral de circumscripţie consemnează, pe întreaga circumscripţie, separat pentru fiecare listă de candidaţi sau candidaţi independenţi, numărul de voturi obţinute.

(3)Biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală, de sector al municipiului Bucureşti, respectiv biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti însumează numărul de voturi obţinute de fiecare candidat la funcţia de primar, la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, respectiv la funcţia de preşedinte al consiliului judeţean.

(4)La lucrările efectuate de biroul electoral de circumscripţie pot asista candidaţii şi persoanele acreditate în acest scop, precum şi persoanele prevăzute la art. 93 alin. (1).

Plecând de la aceste premise teoretice, rezultă în mod clar faptul că orice mecanism de

denaturare a procesului electoral, prin crearea și acționarea unor factori de presiune este de natură a produce dezechilibre majore și de a pune în pericol întreaga ordine constituțională și statul de drept.

Date fiind aceste aspecte, semnalăm în consecință organelor de urmărire penală

necesitatea declanșării cu celeritate a unor investigații sub aspectul săvârșirii unor fapte asociate faptelor de corupție de către Președintele Biroului Electoral de Circumscripție Sector 1 București, procurorul SPRÎNCU NICOLAE, care și-a încălcat atribuțiile legale de asigurare a legalității întregului proces electoral, permițând astfel Președintelului Partidului Uniunea Salvați România, Dan Barna, dar și candidaților Alianței electorale USR – PLUS să fraudeze rezultatul alegerilor, prin comiterea unor acte de verificare, control, preluare și sustragere a documentelor legale implicate în procesul electoral, acțiuni de natură a denatura rezultatul scrutinului, în vederea obținerii de beneficii ilicite în favoarea propriilor candidați.

Mai exact, mecanismul infracțional dezvoltat de făptuitori constă în încălcarea atribuțiilor de serviciu implicate de funcția de Președinte al Biroului Electoral de Circumscripție, dar și utilizarea abuzivă a influenței politice deținute în virtutea calității de Președinte al unui partid politic - în vederea sprijirii candidaților Alianței electorale USR – PLUS la nivel local – primari și consilieri locali, cu scopul obținerii unui folos necuvenit în beneficiul acestora, voturi suplimentare, fictive, dar și sustragerea voturilor aferente candidaților noștri.

Esența activității infracționale derulate de către făptuitori constă realizarea unor acte materiale contrare normelor legale de desfășurare a procesului electoral și principiilor democratice.

Aceste fapte sunt de natură a întruni elementele de tipicitate infracțiunii prevăzute și sancționate de dispozițiile:

- „abuz în serviciu”, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 13 indc.2 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sanționarea faptelor de corupție rap. la art. 297 Cod penal;

În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

- „folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în partid politic pentru obținerea de foloase necuvenite”, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 13 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție;

„fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

- „sustragerea sau distrugerea de înscrisuri”, fapta prevăzută de dispozițiile art. 259 cod penal

(1) Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în deținerea unei persoane dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (2) se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Dacă fapta este săvârșită de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(3) Tentativa se pedepsește.

- „falsificarea documentelor și evidențelor electorale”, faptă prevăzută de dispozițiile art. 391 Cod penal

(1) Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă a unor persoane care nu figurează în această listă.

(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obținute în secțiile de votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Cu aceeași pedeapsă se sancționează introducerea de date, informații sau proceduri care duc la alterarea sistemului informațional național necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.

Față de toate aceste argumente, solicităm, în conformitate cu dispozițiile art. 305 Cod de procedură penală, începerea urmăririi penale in rem, administrarea probatoriilor necesare în conformitate cu dispozițiile art. 306 Cod de procedură penală în vederea identificării cu celeritate a tuturor persoanelor implicate în actele ilicite ce fac obiectul plângerii și tragerea acestora la răspundere penală, aspectele sesizate prezentând, în raport de calitatea făptuitorilor, urmărilor produse și a celor care urmează să se producă, un grad extrem de ridicat de pericol social, cu ample repercusiuni instituționale și democratice.

Probe: înscrisuri, înregistrări audio-video, martori și orice alt mijloc de probă necesar în aflarea adevărului și lămuririi situației de fapt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.