Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viitor ministru PSD: Salariul de 1.000 de euro este posibil în 2024

Reddit
bani cumul pensie salariu

Salariul minim în România trebuie să ajungă la 1.000 de euro şi este posibil până la începutul anului 2025, a declarat, miercuri, după audierile din Parlament, ministrul propus la Economie, Antreprenoriat şi Turism, Radu Oprea (PSD), conform Agerpres.

  • „Aşa cum a spus şi preşedintele Marcel Ciolacu, salariul minim va fi de 500 de euro, în perioada imediat următoare. Salariul trebuie să ajungă la 1.000 euro şi să ştiţi că este posibil, până la începutul anului 2025. În anul 2024 lucrul acesta poate fi făcut. Au fost discuţii numeroase referitoare la salariul minim pe economie. Noi susţinem, ca Partid Social Democrat, creşterea acestuia, nu doar pentru faptul că există o Directivă europeană în acest sens. Ceea ce a arătat că într-adevăr am avut dreptate atunci când am susţinut creşterea salariului minim pe economie, dar atunci când am făcut acest lucru, în ciuda discuţiilor la nivel ideologic a celor de dreapta, că aceasta va ruina întreprinderile mici şi mijlocii din România şi că va fi un lanţ imens de falimente, experienţa, lucrul practic a arătat că, într-adevăr, creşterea salariului minim este o soluţie pentru a putea ţine în ţară forţa de muncă calificată. Lucrul acesta ştiu foarte bine şi antreprenorii din România”, a spus Oprea.

Radu Oprea a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament, pentru propunerea de preluare a portofoliului la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Membrii acestor comisii au avizat nominalizarea lui Oprea cu 46 de voturi "pentru", 20 "împotrivă" şi nicio abţinere.

Marţi, premierul desemnat Marcel Ciolacu, a declarat, la finalul şedinţei Consiliul Politic Naţional al PSD, că viitorul guvern îşi propune să înfiinţeze mai multe locuri de muncă, dar şi mai bine plătite, astfel încât, la finalul mandatului, orice angajat să câştige "minimum 500 euro lunar, iar salariul mediu net să ajungă la 1.000 euro".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.