Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD se opune categoric creșterii vârstei de pensionare: argumentele care sunt puse pe masa coaliției

PSD
PSD sigla

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Ștefan Oprea, susține că, în România, nu se poate pune problema creșterii vârstei de pensionare, asta pentru că doar anul trecut speranța de viață a scăzut cu 1,4 ani. De asemenea, calitatea vieții în România este mai scăzută decât în țările occidentale, ceea ce generează probleme mai mari pentru pensionari.

„De ce nu poate crește vârsta de pensionare în România?

Prima știre șocantă este că anul trecut speranța de viață a scăzut cu 1,4 ani, conform datelor Eurostat.

Al doilea argument vine din faptul că trebuie analizată speranța de viață sănătoasă, un indicator ce vorbește despre calitatea vieții în ultimii ani (cât de sănătos ești).

În România un bărbat ajuns la pensie mai trăiește sănătos 6 ani și jumătate, în Germania (vârsta de pensionare este mai mare cu 7 luni) dar durata de viață sănătoasă este de 11 ani și jumătate. În Spania 12 ani și jumătate, iar în Polonia 8.

La femei vârsta de pensionare este mai mare sau egală cu cea din țările Europei Centrală și de Est, dar pensionarele trăiesc mai puțin sănătos comparativ cu celelalte țări. (Vă rog să vedeți tabelul de mai jos).

Pentru cei care au început să creadă că sunt nemuritori și veșnic sănătoși sau pur și simplu nu le pasă de mamele, tații, bunicele și bunicii lor le dau o veste proastă: chiar și ei vor îmbătrâni.

Iar cu statistica (chiar dacă este o medie) nu te joci. Speranța de viață sănătoasă în România este incomparabil mai mică cu cea din Uniunea Europeană.

Haideți să ne concentrăm mai întâi pe rezolvarea cauzelor care duc la aceste realități triste, lipsa unei alimentații și a unei vieți sănătoase din cauza sărăciei, condițiile grele de muncă și apoi să vorbim despre creșterea vârstei de pensionare.

Altfel, doar foarte puțini dintre cetățenii României vor mai beneficia de pensie.”, scrie Radu Oprea.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.