PSG, fără Mbappe şi Dembele, victorie categorică în meciul cu Olympique Lyon (4-1)

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-04-2024

Actualizat: 22-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: as.ro

Paris Saint-Germain, liderul campionatului de fotbal al Franţei a obţinut o victorie categorică pe teren propriu, cu scorul de 4-1, în faţa formaţiei Olympique Lyon, duminică seara, în cea de-a 30-a etapă din Ligue 1, în condiţiile în care şi-a menajat vedetele Kylian Mbappe şi Ousmane Dembele, potrivit Agerpres.

Golurile au fost marcate de Nemanja Matic (3 - autogol), Lucas Beraldo (6) şi Goncalo Ramos (32, 42) pentru învingători, respectiv Ernest Nuamah (37).

Cu patru etape înainte de finalul sezonului, PSG are un avans de unsprezece puncte faţă de AS Monaco, care a câştigat la rândul ei, cu 2-0, duelul pentru locul secund în clasament cu Brest.

Tot în această rundă, FC Metz, echipă antrenată de Ladislau Boloni, a învins la limită în deplasare, cu 1-0, formaţia Le Havre, una dintre rivalele sale în lupta pentru evitarea retrogradării.

Internaţionalul georgian Georges Mikautadze a marcat, în minutul 42, golul victoriei lui FC Metz, care a urcat pe locul 15 în clasament, depăşind-o cu un punct pe Le Havre (locul 16).

Rezultate:

Vineri

OGC Nice - FC Lorient 3-0

Au marcat: Sanson (22), Boga (53), Guessand (89).

 

Sâmbătă

FC Nantes - Rennes 0-3

Au marcat: Kalimuendo (67), Bourigeaud (76 - penalty), Gouiri (90+1).

 

Racing Lens - Clermont 1-0

A marcat: Sotoca (3 - penalty).

 

Duminică

Le Havre - FC Metz 0-1

A marcat: Mikautadze (46).

 

Lille OSC - RC Strasbourg 1-0

A marcat: Jonathan David (12).

 

Stade Reims - Montpellier 1-2

Au marcat: Agbadou (66), respectiv Sagnan (26), Tamari (86).

 

Brest - AS Monaco 0-2

Au marcat: Zakaria (40), Minamino (48).

 

FC Toulouse - Olympique Marseille 2-2

Au marcat: Nicolaisen (45+2), Gboho (82), respectiv Jean Onana (38), Moumbagna (90+6).

 

Paris Saint-Germain - Olympique Myon 4-1

Au marcat: Matic (3 - autogol), Beraldo (6), Goncalo Ramos (32, 42), respectiv Nuamah (37).

 

Clasament:

1. Paris Saint-Germain 66 puncte

2. AS Monaco 55

3. Brest 53

4. Lille OSC 52

5. OGC Nice 47

6. Racing Lens 46

7. Rennes 42

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri