Psihiatrul Gabriel Diaconu atacă psihologii și psihiatrii care îl apără pe Viorel Pașca: Sunt o generație pierdută de semianalfabeți

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Psihiatrul Gabriel Diaconu, unul din specialiștii care au luat parte la descinderile de la azilul patronat de Viorel Pașca, îi critică pe specialiștii care îl apără pe patronul reținut pentru că ar fi exploatat bolnavii din grija sa.

O generație de semianalfabeți

"Complicitatea comunității, fie că sunt psihiatri sau psihologi, în cazul Pașca, era/ este previzibilă.

“Statul” e făcut din oameni și proceduri, dar înainte de orice e făcut din respectarea legii.

Ani la rând unii doctori au stiut că trimit cazuri sociale undeva, nu era clar unde, și au preferat să facă așa, pentru că DGASPC-urile nu aveau soluții, resursă sau interes.

Ani la rând DGASPC-urile au închis dosare sub pretenția rezoluției medicale, pentru că sistemul sanitar public a fost “dulap” pentru cazuri neconvenabile.

Eu nu am a da socoteală ce am făcut, cum am făcut, dacă am ajutat oameni vulnerabili ori ba. Cine face asta nu face din asta un obiect al virtuții.

Eu știu ce nu am făcut. Nu am acceptat situația de fapt, și nu am întors privirea.

Românii, pe subiectul vagabonzilor, al abandonului, al violenței, au o atitudine absolut paradoxală.

Acum sunt pâinea lui Dumnezeu, acum sunt de un cinism îngrozitor.

Nu am niciun dubiu că printre mulții indignați sunt oameni de bună credință.

Acuzatul Pașca, spun procurorii, nu a fost un om de bună credință. A fost un agresor, un speculant, un om care a încălcat nu doar legea, dar și reguli nescrise, fundamentale, ale comportamentului umanitar.

Oamenii care astăzi îl apără perpetuează experiențele lor limitate, anterioare sau trunchiate.

Eu nu spun povești. Eu am descris lucruri văzute de mine, evaluate profesional de mine. Nu doar de mine, cât de întreaga echipă. Și nu doar întreaga echipă, cât întregul dispozitiv.

Instituțiile și-au trimis cei mai buni oameni. Nu pentru că Pașca ar fi cineva anume, cât pentru că speța este cu adevărat fără precedent.

Treaba mea nu e cu oamenii de rând. Mulți dintre ei sunt dezorientați, nu au decât informații părtinitoare sau se bazează pe gura târgului.

Treaba mea e cu psihiatrii, și cu psihologii. Treaba mea e cu semidocții care poartă fesul profesional fără vreo rușine, sau care nici că au citit, sau se fac că nu înțeleg, natura faptelor de care este acuzat Pașca.

Refuz să îi numesc “colegi”. Sunt o generație pierdută de semianalfabeți care, la sfârșitul zilei, privesc omul vulnerabil ca pe o curiozitate, ca pe un hobby, sau ca pe un purgatoriu pentru propriile complexe.

Adresez o invitație publică, și o adresez aici și acum.

Știți cum mă cheamă, știți unde mă găsiți.

Voi sunteți detractorii mei, voi sunteți cei care mă atacă din breaslă.

Haideți cu mine.

Data viitoare când merg într-o operațiune în teren. Hai cu mine.

Hai să vedeți cu ochii voștri. Hai să vorbiți cu gura voastră. Hai să mirosiți cu propriul nas.

Hai să vă arăt, de fapt, realitatea.

Și după aia scrieți și acuzați.

Hai.

Cât o să vă mai complaceți în rușinea, ca să nu zic, nesimțirea profesională din care s-a născut fenomenul ăsta?

Eu nu am de ce să ascund, sau să ma ascund. V-am spus-o la Iași, la Timișoara, am să v-o spun din nou.

Între noi nu poate fi pace decât în ziua în care psihiatria nu mai acoperă, raționalizează, sau e cauză directă a relelor tratamente.

Or asta nu se rezolvă cu voluntariat și cu pastile donate, date unor oameni care habar nu au ce iau, de oameni care habar n-au ce dau.

Știți vorba aia cu “mor cu voi de gat”? N-am să mor cu voi de gat. Doar că nici n-am să trăiesc cu voi de gât.

Vine legea peste voi. Rând pe rând.

Să nu uitați asta", scrie Diaconu pe Facebook.

Viorel Pașca a fost reținut

Bărbatul din Bihor suspect în cazul azilelor ilegale şi acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane în formă continuată a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT, afirmă surse judiciare.

"Are calitatea oficială de suspect în dosarul deschis la DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat, grupul fiind el, nevasta şi copiii, şi pentru infracţiunea de trafic de persoane, 210 acte materiale din ce am înţeles eu. Cam astea ar fi acuzaţiile, pe scurt, formulate de către DIICOT. Deci au calitatea oficială de suspecţi domnul Paşca şi membrii familiei sale", a declarat avocatul acestuia.

Întrebat cum răspunde la aceste acuzaţii, avocatul lui Paşca a spus: "Categoric nevinovat".

În legătură cu faptul că ani de zile nu s-a intrat în legalitate, deşi au fost mai multe controale, avocatul lui Viorel Paşca a spus că situaţia acestuia şi a oamenilor nevoiaşi pe care i-a ajutat este veche de aproximativ 20 de ani.

"E o chestiune cunoscută de 20 de ani de către toate autorităţile", a mai spus avocatul lui Viorel Paşca.

Viorel Paşca a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul Structurii Centrale a DIICOT pentru a fi audiat în dosarul instrumentat de procurori ai direcţiei în care este acuzat, alături de alte persoane, membri ai familiei sale, de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi complicitate la trafic de persoane în formă continuată.

Ce spune Viorel Pașca

Întrebat de jurnalişti despre acuzaţiile grave din acest dosar, Viorel Paşca nu a făcut alte declaraţii, ci a răspuns scurt, fără alte explicaţii: "Voi ştiţi mai multe decât mine".

Procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi poliţişti ai Direcţiei Investigaţii Criminale au făcut, marţi, 27 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor firme şi al unei instituţii publice din judeţul Bihor, în cazul reţelei care ar fi exploatat, în ultimii şase ani, sute de persoane vulnerabile sau bolnave psihic, aduse din mai multe spitale din ţară, sub paravanul unei asociaţii umanitare. Potrivit anchetatorilor, liderul reţelei, în vârstă de 55 de ani, ar fi obţinut sume imense de bani din donaţii, sponsorizări, contribuţii, pensii, indemnizaţii de handicap, ajutoare de înmârmântare şi alte ajutoare şi beneficii sociale.


Cercetările, declanşate ca urmare a sesizării din oficiu a Direcţiei Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au scos în evidenţă că, începând cu anul 2020, bărbatul, în calitate de lider, împreună cu alţi trei suspecţi, a constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, structurată, la care au aderat şi pe care au sprijinit-o alţi şapte membri, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale din activitatea de exploatare a unor persoane vulnerabile.

Cum acționa rețeaua lui Pașca

"Astfel, sub aparenţa furnizării unor servicii sociale, medicale, de îngrijire şi protecţie, disimulate prin folosirea ca paravan a unei asociaţii umanitare şi de caritate, gruparea de criminalitate organizată a indus în eroare donatori, aparţinători şi alte persoane interesate de oferirea serviciilor de îngrijire, pentru a obţine importante sume de bani", precizează sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, din actele de urmărire penală a reieşit că, între 2020 şi iunie 2026, liderul grupului infracţional organizat, cu sprijinul membrilor, a recrutat, primit şi adăpostit sute de persoane aflate în stare de vădită vulnerabilitate, persoane cu dizabilităţi psihice, care nu se puteau apăra şi nu îşi puteau exprima voinţa şi pe care le-au menţinut într-o stare de dependenţă şi aservire.

"Persoanele vătămate, aduse din multiple unităţi spitaliceşti şi direcţii de asistenţă socială din mai multe judeţe, au fost plasate în imobile situate pe raza comunelor Holod, Ceica, Tinca şi Lăzăreni, sub aparenţa oferirii unor servicii de îngrijire de specialitate, tratament şi asistenţă socială de către liderul grupării, persoană fizică care nu deţinea capacitatea legală, organizatorică şi profesională necesară pentru o astfel de activitate, aşa cum stipulează Legea nr. 292/2011 privind asistenţa socială. Actul normativ prevede că, pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul României, furnizorii, indiferent de forma lor juridică, trebuie acreditaţi în condiţiile legii, precum şi faptul că serviciile sociale, indiferent dacă sunt acordate de furnizori de servicii sociale publici sau privaţi, pot funcţiona pe teritoriul României numai dacă sunt licenţiate în condiţiile legii", arată anchetatorii.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură15°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri