Publicul meloman are ce asculta la Opera Națională București: trei titluri de referinţă din repertoriul universal îi încântă pe spectatori

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 21-09-2020

Actualizat: 21-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: romaniatv.net

Trei titluri de referinţă din repertoriul universal - "Ama Deus", "Carmina Burana" şi "Nunta lui Figaro" - vor fi prezentate iubitorilor artei lirice miercuri, sâmbătă şi duminică, pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB), relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ONB, transmis luni AGERPRES, miercuri este programat "Ama Deus", un concert dedicat lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Programul concertului cuprinde arii din opere celebre (Le nozze di Figaro, Die Zauberflote, Don Giovanni, Entfuhrung aus dem Serail), arii de concert, precum şi uverturi şi arii din opere mai puţin cântate (Il Re pastore, Bastien und Bastienne, Idomeneo, La clemenza di Tito).

Sâmbătă, publicul meloman va putea urmări "Carmina Burana" de Carl Orff, iar duminică "Nunta lui Figaro" de Wolfgang Amadeus Mozart.

Toate spectacolele vor începe la ora 19,00.

Biletele se pot achiziţiona de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti şi online, de pe http://tickets.operanb.ro/.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri