Pugilista Lăcrămioara Perijoc a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că se simte campioană mondială, chiar dacă la Istanbul a cucerit doar medalia de argint, deoarece a dat tot ce a avut mai bun în pregătirea de dinaintea competiţiei, conform Agerpres.
"Întotdeauna se poate şi mai bine. Dar eu sunt recunoscătoare pentru rezultatul pe care l-am adus României. Le mulţumesc tuturor care au crezut în mine şi m-au susţinut. Sunt mulţumită, fericită şi împăcată cu mine. Eu voi face tot ce ţine de mine pentru a obţine rezultate bune şi la următoarele competiţii. Când cânta imnul adversarei mele din finală pe podium, mi-am spus că dacă tot nu mi-a cântat acum, sper să îmi cânte mie imnul la Jocurile Olimpice. Am încredere în mine şi dacă voi fi sănătoasă sper să fac un rezultat mare pentru România la Paris. Indiferent dacă luam medalia asta la Mondiale sau nu, visul de a ajunge la Jocurile Olimpice exista pentru că e setat de mult timp. De la începutul anului m-am gândit în fiecare dimineaţă şi seară să devin campioană mondială. Chiar dacă nu a fost să iau medalia de aur, pentru mine acest argint este precum aurul. Pentru că m-am dedicat trup şi suflet. Am dat tot ce am avut mai bun. Şi mă simt campioană mondială, chiar dacă medalia e de argint", a explicat ea.
"Cred că adversarele mi-au acordat o atenţie sporită şi până acum, nu doar de acum încolo. Greu a fost întotdeauna, indiferent că eşti sus sau eşti jos. Dar eu voi lupta şi voi încerca să devin mai periculoasă pentru adversarele mele, pentru că se poate şi mai sus de atât. Anul acesta mai am Europenele, unde vreau să îmi apăr titlul din 2019, iar anul viitor obiectivul este calificarea la Jocurile Olimpice. Îmi place mult să fac performanţă pentru România, să ştiu că îmi reprezint ţara. Prefer să îmi cânte imnul, cred că e un risc să treci la profesionişti. Eu nu cred că voi trece la profesionişti, nu ştiu, nu m-am gândit încă la asta. Dar deocamdată nu mi-am îndeplinit toate obiectivele la amatori", a adăugat pugilista în vârstă de 28 de ani.
Lăcrămioara Perijoc intenţionează să îşi achiziţioneze un autoturism cu o parte din cei 50.000 de dolari primiţi din partea organizatorilor pentru medalia de argint.
"Nu cred că am fost motivată de premiile astea, pentru că nu eram sigură că vor fi sumele astea. Aşa că motivaţia mea a fost alta. Am ceva planuri ce voi face cu banii, dar mai întâi să-i primesc, pentru că nu i-am primit. Probabil că îmi voi lua o maşină, pentru că am rămas fără maşină înainte de Mondiale cu trei săptămâni. Ce maşini prefer? Maşinile mai sport, am câteva preferinţe, dar în funcţie şi de bani, pentru că nu îmi permit chiar orice. Încă nu am primit premierea de la Ministerul Sportului, dar cu siguranţă va veni. Nu îmi fac griji, cred că lucrurile bune de acum vor veni. Eu îmi fac treaba şi cred într-un viitor mai bun", a precizat Perijoc.
Antrenorul ei, Adrian Lăcătuş, a afirmat că Lăcrămioara Perijoc şi Claudia Nechita reprezintă un exemplu pentru celelalte componente ale lotului naţional.
"Aşa cum am promis înainte să plecăm la Mondiale, nu ne-am întors de acolo cu mâna goală. Putea să fie şi mai bine, putea să fie şi mai rău, dar noi am considerat că fără muncă nu putem reuşi. Avem continuitate, sunt fete care vin din urmă şi cu siguranţă exemplul Lăcrămioarei şi Nechitei le va trage în sus şi pe celelalte. Eu o felicit pe Lăcrămioara, numai ea ştie prin ce a trecut, prin câte accidentări. Dar în sport fără sacrificii nu poţi reuşi", a spus Lăcătuş.
Claudia Nechita, eliminată în turul 2 la Campionatele Mondiale de box feminin de la Istanbul, a declarat la rândul său: "Mi-am dorit să merg la Mondiale şi mă bucur că mâna a rezistat, a fost bine chiar şi după două meciuri. Am insistat să merg, pentru că nu am vrut să iau o pauză prea mare, ar fi însemnat să o revenire mai grea. Am vrut şi să văd ce pot în aceste condiţii. Nu a fost să fie medalie, dar mă bucur mult că Lăcrămioara a urcat pe podium. În rest, sunt sigur că rezultatele vor apărea şi în continuare".
Pugilista română Lăcrămioara Perijoc a cucerit la 20 mai medalia de argint, în limitele categoriei 54 kg, la Campionatele Mondiale de box feminin de la Istanbul (Turcia), după ce a fost învinsă în finală de turcoaica Hatice Akbaş.
Pugilista Lăcrămioara Perijoc, după ce a cucerit medalia de argint la Istanbul: Mă simt o campioană
Articole Similare

13
Germania şi Ţările de Jos s-au calificat la Cupa Mondială. Polonia şi Slovacia merg la baraj
13

15
Pep Guardiola: Lumea a abandonat Palestina. Nu am făcut absolut nimic
15

13
Cezar Ouatu va interpreta imnul României la meciul cu San Marino
13

15
Extrema Gloriei Bistrița, Sonia Seraficeanu, aleasă în echipa etapei 8 din Liga Campionilor
15

19
Naţionala U20 a României a încheiat la egalitate meciul contra Portugaliei, liderul neînvins din Elite League
19

20
Steaua câștigă clar „derbiul” cu Dinamo din campionatul de baschet masculin
20

45
Ella Häkkinen, fiica de 14 ani a campionului mondial Mika Häkkinen, va face parte din programul de dezvoltare de la McLaren
45

42
Neymar va cumpăra marca Pele - Ce sumă va plăti
42

64
Tenismenul sârb Novak Djokovic, la 38 ani, dezvăluie secretul longevității sale
64

34
Selecţionerul Rusiei, Valeri Karpin, a părăsit banca tehnică a echipei Dinamo Moscova
34

84
România va juca în Nations Cup din 2026, în Grupa A, alături de Georgia, Spania, Portugalia, Hong Kong şi Zimbabwe
84

15
Nu suntem favoriţi în meciul cu Franţa din Cupa Davis, spune căpitanul Belgiei
15

22
Italia a câştigat doar trei din ultimele 13 meciuri disputate pe San Siro
22


















Comentează