Timișoara se pregătește de organizarea unui important eveniment sportiv pe plan mondial. Este vorba de o gală de box profesionist, unde pugilistul român Flavius Biea va lupta la 28 iunie 2019, pentru cucerirea centurii IBA Continentalla categoria semi-mijlocie (69,800 kg), potrivit mediafax.
Flavius Biea va lupta în faţa publicului propriu, dar la o categorie de greutate superioară, la superwelterweight. Aceasta va face ca el să piardă titlul IBA Inter Continental deţinut în prezent. Deocamdată nu s-au împlinit cele şase luni regulamentare, dar trecerea sa la categoria superioară va vacanta acest titlu. Adversarul său va fi mexicanul Jesus Gurrola, alias Pantera, în vârstă de 31 de ani, cu 43 de meciuri în ringul profesionist. În urmă cu doi ani, acesta a fost învins la Montreal de românul Ionuţ Ion, cunoscut mai bine ca Jo Jo Dan. Miza întâlnirii care va constitui main event-ul galei este centura IBA Continental. Gonzalez este născut în oraşul Los Mochis, din regiunea Sinaloa, unde îşi desfăşoară activitatea celebrul cartel de droguri căruia platforma Netflix i-a dedicat un sezon întreg în serialul Narcos.
Interesant este faptul că organizatorul acestei gale, intitulată „Noaptea Spartanilor 2”, una de cel mai înalt nivel, este chiar clubul sportivului român, înființat nu de mult, Biea Promotion. Va fi cel de-al 18-lea meci la profesioniști pentru Flavius Biea, el având până acum un palmares de 17 partide la profesioniști, din care a câștigat 16 (9 prin KO) și o singură înfrângere. În momentul de față, titlul este deținut de Josan Gonzalez (21 de victorii din tot atâtea meciuri disputate, toate prin KO), dar va ramâne vacant întrucât boxerul venezuelean nu-l va pune în joc în perioada solicitată de International Boxing Association (IBA). Dacă va câștiga centura în cadrul galei „Noaptea Spartanilor 2”, Flavius Biea nu exclude posibilitatea unui meci cu Josan Gonzalez, în Romania.
Citește și: Șoc total! Un cunoscut om de afaceri a fost reținut, după ce și-ar fi omorât bunica
Gala din 28 iunie 2019, de la „Constantin Jude” din Timișoara, va începe la ora 20.00 și va fi transmisă în direct la Pro X și Pro TV. Lista completă a meciurilor nu a fost încă definitivată, fiind posibilă apariţia a încă cel puțin două meciuri, deocamdată fiind fixate 8 partide.Astfel, în cadrul galei, vor boxa, printre alții și nume cunoscute din lumea kick-boxing-ului.






























Comentează