Liderul separatist Carles Puigdemont a anunţat joi, din Germania, că renunţă să mai candideze la şefia guvernului regional catalan şi că îl desemnează ca succesor al său în această funcţie pe deputatul Quim Torra, un nou venit în politică, transmite AFP.
EFE relevă că Joaquim Torra Pla, cunoscut sub numele de Quim Torra, este un avocat, scriitor şi editor de 55 de ani care, timp de câteva luni, a exercitat funcţia de preşedinte al asociaţiei pro-independenţă Omnium Cultural, înlocuindu-l pe Jordi Cuixart, în prezent în arest preventiv.
Noul candidat nu este vizat de justiţia din Spania cu privire la procesul de independenţă din Catalonia şi ar putea participa la şedinţa de învestitură, pentru care nu există încă o dată stabilită, dar este avansată ca posibilă variantă ziua de luni.
Alegerea lui Torra drept candidat la şefia executivului regional catalan vine după ce Tribunalul Constituţional spaniol a suspendat miercuri reforma legii preşedinţiei catalane, împiedicând astfel ca Puigdemont să poate fi învestit de la distanţă.
Carles Puigdemont, fostul lider al guvernului catalan, aşteaptă în Germania soluţionarea cererii de extrădare din partea Spaniei.
Odată cu suspendarea legii preşedinţiei catalane, partidele separatiste trebuie să caute un candidat alternativă la Puigdemont înainte de 22 mai, termen limită pentru alegerea unui nou preşedinte regional, în caz contrar fiind convocate noi alegeri.
Ultimul scrutin a avut loc pe 21 decembrie şi a fost convocat de guvernul spaniol după ce acesta şi-a asumat direct competenţele administraţiei catalane în urma declarării unilaterale a independenţei în octombrie 2017.
Puigdemont renunţă să mai candideze la şefia guvernului regional şi desemnează un succesor (Catalonia)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

125
Scenă desprinsă din filmele de acțiune: ce au descoperit polițiștii când au oprit un camion ce transporta un 'pasager' neobișnuit
125

169
Dincolo de ceea ce vedem: lecția tulburătoare a avioanelor care nu s-au mai întors niciodată din război
169

280
Schimbare de regim sau schimbare de atitudine? Modalitățile prin care SUA pot pune capăt războiului din Iran
280

1.253
Se clatină scaunul premierului spaniol, Pedro Sanchez: Soția sa a fost inculpată oficial pentru fapte de corupție
1.253

1.560
Peter Magyar anunță schimbări majore la Budapesta - Mișcare revoluționară prin care vrea să blocheze revenirea lui Viktor Orban
1.560

3.225
Serviciile de informații americane sunt îngrozite: apar date care arată că Iranul dispune în continuare de mii de rachete balistice
3.225

2.222
Planurile lui Peter Magyar pentru Ungaria: Bruxelles-ul ar trebui să-şi tempereze entuziasmul
2.222

62
Kaja Kallas denunță la ONU încălcarea dreptului internațional în Orientul Mijlociu și Ucraina
62

2.102
VIDEO Noul lider al Ungariei schimbă tonul față de Rusia, dar recunoaște că geografia forțează Budapesta să joace pe sârmă
2.102

110
Netanyahu se felicită pentruatacul asupra Iranului: "cea mai grea lovitură din istoria sa"
110

3.911
VIDEO Ultimul anunț făcut de Donald Trump, în fața Casei Albe, a avut un efect instant, iar piețele au reacționat promt
3.911

1.607
Criza din Strâmtoarea Ormuz - NATO refuză să se alăture blocadei impuse de Trump
1.607

5.603
Peter Magyar a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Kelemen Hunor: L-a chemat la Budapesta
5.603
















Comentează