O punere în scenă feministă a celebrei opere "Carmen", de G. Bizet, în care eroina nu este ucisă a fost întâmpinată cu huiduieli în seara premierei din Florenţa, Italia, informează DPA. Regizorul Leo Muscato a schimbat finalul astfel încât Carmen îl ucide cu un pistol pe Don Jose spre deosebire de varianta clasică în care eroina moare înjunghiată de gelosul său iubit, conform Agerpres.
''Aduc pe scenă o versiune contemporană a lui Bizet, debarasată de mentalitatea de secol al XIX-lea în ceea ce priveşte femeile'', a spus Muscato în ajunul premierei de duminică. Dar în timpul reprezentaţiei, arma din recuzita eroinei nu a funcţionat, sabotând acţiunea, iar publicul nu a fost impresionat, potrivit numeroaselor relatări care au apărut luni. ''Huiduieli şi o armă care nu a funcţionat - noua Carmen se scufundă la Florenţa'' a titrat ziarul italian La Repubblica, criticând de asemenea şi decorul de la sfârşitul anilor '70 din punerea în scenă.
Huiduielile s-au îndreptat împotriva lui Muscato, în timp ce interpreţii şi orchestra au fost scutiţi de mânia publicului şi aplaudaţi, notează ziarul local La Nazione. Directorul Operei din Florenţa, Cristiano Chiarot a fost cel care a sugerat rescrierea operei Carmen ca o luare de poziţie simbolică împotriva violenţei manifestate împotriva femeilor. ''Dacă eroina Carmen nu moare de data aceasta? De ce trebuie să aplaudăm moartea unei femei în contextul de faţă'', a spus acesta în timpul verii.
Ca urmare a reacţiilor negative, Chiariot şi Muscato au fost apăraţi de primarul Florenţei, Dario Nardella. ''Sprijin decizia de a schimba finalul operei #Carmen'', a scris acesta pe Twitter. ''Un mesaj cultural, social şi etic care denunţă violenţa împotriva femeilor, aflată în creştere în Italia.''
Comentează