Purtătorul de cuvânt AUR, Dan Tanasă: 'Sluga politică Mircea Toma trebuie să plece din CNA!'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 17-03-2025 17:38

Actualizat: 17-03-2025 19:38

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Deputatul Dan Tanasă, purtător de cuvânt al AUR, cere demiterea lui Mircea Toma din CNA după ultimul interviu acordat.

”Ultima dovadă a disprețului instituției față de popor? Un interviu halucinant al lui Mircea Toma, membru CNA, în care batjocorește milioane de români, jignește electoratul suveranist și își folosește funcția pentru a servi regimul. Un mercenar al sistemului corupt!

CNA nu este biroul de cenzură al puterii. Nu avem de ce să plătim din bani publici propagandiști de serviciu, care îi disprețuiesc pe români.

Când televiziunile controlate de sistem atacă AUR fără drept la replică, Toma e mut și complice. Dar când se spun adevăruri care îi deranjează pe stăpânii săi, aplică cenzura și metoda pumnului în gură.

Acest individ nu apără libertatea presei, ci e o slugă a sistemului. Trebuie revocat urgent!”, a declarat deputatul Dan Tanasă, purtător de cuvânt al AUR.

Interviul invocat

Mircea Toma, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului - instituţie care are în atribuţii monitorizarea televiziunilor, a posturilor de radio şi, mai nou, a conţinutului online, inclusiv de pe reţelele de socializare - a făcut mai multe afirmații în cadrul unui interviu pentru News.ro (disponibil integral aici).

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri