PUSL a lansat campania pentru alegerile din 2024 și a validat primii candidați. Alexandru Pânișoară, candidatul pentru Sectorul 1

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 14-01-2023

Actualizat: 14-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: PUSL

Partidul Umanist Social Liberal a declanșat campania pentru alegerile din 2024 și a validat primii candidați în cadrul ședinței Biroului Executiv care a avut loc vineri.

Aceștia sunt Alexandru Pânișoară, pentru Sectorul 1, Picu Apostol Roman, pentru municipiul Galați, Victor Torcea, pentru orașul Anina, județul Caraș-Severin, respectiv Valentin Ungureanu, pentru cea mai mare comună din județul Timiș, Dumbrăvița.

Prototipul candidatului propus de PUSL este reprezentat de persoane neimplicate politic, sau oameni politici apropiați sau implicați în zona civică, profesioniști în domeniile în care activează. Cele mai bune exemple în acest sens sunt Alexandru Pânișoară și Valentin Ungureanu, doi tineri care deja au rezultate remarcabile în carierele lor și cu o importantă activitate civică.

„Decizia înscrierii mele în PUSL a fost una la fel de firească precum cea de a candida, pentru că doar cu viziune, competențe, cunoaștere, pricepere, determinare, onestitate și o echipă puternică pot atinge obiectivele asumate. Echipa PUSL întâlnită la Sectorul 1, formată din oameni tineri și entuziaști ca mine, a făcut ca această decizie să fie una foarte ușoară”, spune Alexandru Pânișoară.

De altfel, PUSL este deschis reprezentanților societății civile, care cred în sloganul său, „Fapte, nu vorbe!”, susține partidul sub semnatura Laviniei Șandru, coordonatorul comunicare al Partidului Umanist Social Liberal

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri