Tupeul și agresivitatea cu care se insistă vorbesc despre faptul că în spate este Federația Rusă, structurile militare, serviciile secrete ai acestei țări, spune președintele Parlamentului, Igor Grosu, după ce fugarul condamnat Ilan Şor, cu partidul său scos în afara legii a lansat iniţiativa de a crea un nou bloc politic.
"Eu cred că după decizia istorică și fără precedent a Curții Constituționale lucrurile s-au despărțit, apele s-au despărțit. E un mesaj foarte clar cine sunt grupările criminale organizate în politică, un mesaj foarte clar că aceste grupări nu își au locul în politica din Republica Moldova. Tupeul și agresivitatea cu care se insistă vorbesc despre faptul că în spate este Federația Rusă, structurile militare, serviciile secrete ai acestei țări", a spus președintele Parlamentului, Igor Grosu, în platoul emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova.
Speakerul susține că va continua prin toate acțiunile sale pentru a duce la bun sfârșit decizia Curții Constituționale, care a declarat neconstituţional partidul politic ŞOR, în urma sesizării depuse de Guvern.
"Noi în Parlament am îndeplinit deja ceea ce a statuat Curtea Constituțională, acum urmează Guvernul, Ministerul Justiției să întreprindă toate măsurile astfel ca această grupare criminală organizată să nu își mai aibă locul în politica din Republica Moldova", e de părere Igor Grosu.
Șeful Legislativului e de părere că cei din partidul Șor vor continua, vor încerca, dar lucrurile sunt ireversibile în acest sens pentru Ilan Șor.
"UE a reacționat foarte clar prin sistemul de sancțiuni, lista este deschisă. A fost un precedent care n-a mai fost, cu viteza cu care s-a mișcat UE și aici nu vorbim de un singur guvern care ia deciziile, dar 27 de stat, la inițiativa României, care trebuia fiecare țară în parte să fie convinsă că acești indivizi, acești criminali trebuie să intre sub aceste sancțiuni pentru a nu le permite să folosească jurisdicția țărilor UE, să folosească activele, banii. Așteptăm și alte state, mai ales acele state în care se află acești indivizi, să se sensibilizeze, mă refer la acei indivizi care atacă Republica Moldova în mod constant în parteneriat cu Federația Rusă. Dar lucrurile s-au tranșat și se știe foarte clar că vor fi sancționați pentru orice tentativă de a destabiliza situația din Republica Moldova.
Trasabilitatea e clară, banii vin din Federația Rusă. Se vede clar, ceea ce noi am văzut, ceea ce ni s-a prezentat, vine din Federația Rusă, sunt elemente criminale și în Federația Rusă, animate de serviciile secrete pentru a încerca să destabilizeze situația în Republica Moldova. Noi cunoaștem lucrul acesta și instituțiile noastre cunosc cine sunt acești indivizi. Trasabilitatea este clară. Ei sigur încearcă să se adapteze la noile realități, să se mascheze, dacă va fi nevoie, și așteptăm aici să ne spună Guvernul, Procuratura Generală, Parlamentul își oferă toată asistența. Avem acum în Parlament modificări la codul de procedură penală, Codul penal pentru a descuraja pe cei care se lasă folosiți sau cred că pot face un bănuț oferind servicii pentru această grupare criminală organizată. Se știe foarte clar că noi o să descurajăm și nu o să permitem nimănui care deliberat lucrează pentru alt stat, în interesul altor state și în detrimentul propriilor țări", punctează președintele Parlamentului.
Reamintim că, pe 19 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituţional partidul politic ŞOR, în urma sesizării depuse de Guvern. Judecătorii au constatat că formațiunea politică a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și au pus în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova.
Comentează