Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Putin, ironii maxime la adresa secretarului de stat american: 'A început să frecventeze anturaje proaste'

interfax
putin

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a ironizat joi pe secretarul de stat american Rex Tillerson în legătură cu o decoraţie pe care i-a acordat-o acestuia în 2013, estimând că cel care la acea dată era preşedinte-director general al grupului petrolier ExxonMobil frecventează astăzi 'anturaje proaste' şi trebuie să 'revină pe drumul cel bun', informează AFP şi Reuters.

Numirea de către Donald Trump a lui Rex Tillerson drept şef al diplomaţiei americane i-a alarmat pe detractorii preşedintelui american, în condiţiile în care fostul director general al celui mai mare grup petrolier din lume a lucrat timp ce 20 de ani în Rusia, iar Vladimir Putin i-a înmânat în 2013 Ordinul Prieteniei.

'I-am acordat lui Tillerson şi Ordinul Prieteniei în urmă cu ceva timp. Însă, analizând toate acestea, constatăm că el a început să frecventeze anturaje proaste şi a greşit cumva drumul', a declarat Putin cu ocazia unui forum economic la Vladivostok (Extremul Orient rus). 'Dar eu sper că vântul cooperării, al prieteniei şi colaborării îl va aduce pe drumul cel bun', a adăugat liderul rus pe un ton ironic, conform Agerpres.

Citește și: Putin a dezvăluit de ce nu renunță Phenianul la programul nuclear: 'Este imposibil să-i descurajezi'

Rex Tillerson a lucrat timp de 20 de ani pentru ExxonMobil, în calitate de personaj-cheie în sectorul petrolier rus, semnând contracte importante şi multiplicându-şi contactele cu Vladimir Putin, înainte de a fi numit secretar de stat de către Donald Trump.

În pofida acestei numiri în fruntea diplomaţiei americane, relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt în continuare la cel mai jos nivel după alegerea lui Donald Trump, pe fondul crizei din Ucraina, al războiului din Siria şi al acuzaţiilor privind ingerinţa Rusiei în alegerile prezidenţiale americane.

Cele două ţări sunt angajate într-un război diplomatic, care a obligat Washingtonul să-şi reducă drastic personalul de la ambasada şi consulatul SUA în Rusia, iar Moscova să-şi închidă consulatul din San Francisco şi misiunile comerciale de la Washington şi New York.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.