Putin l-a întâmpinat pe Xi la Kremlin, în cadrul vizitei pentru Ziua Victoriei

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 08-05-2025 11:39

Actualizat: 08-05-2025 14:39

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Maxim Shemetov / AP / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe liderul chinez Xi Jinping. Întâlnirea a avut loc joi. Xi se află în Rusia pentru a participa la ceremoniile dedicate Zilei Victoriei, conform Mediafax.

Vladimir Putin l-a primit joi pe președintele chinez Xi Jinping pentru discuții la Kremlin. Cei doi lideri și-au dat mâna pe un covor roșu și apoi au ascultat imnurile naționale ale celor două țări, potrivit Reuters.

Moscova speră că discuțiile vor oferi un impuls diplomatic liderului rus într-un moment cheie al războiului cu Ucraina. Americanii și europenii fac presiuni asupra rușilor pentru acceptarea unei înțelegeri privind încetarea focului în Ucraina. În schimb, China este implicată într-un război economic cu SUA și ar putea semna o serie de acorduri cu Rusia pentru a-și aprofunda parteneriatul strategic.

Xi este cel mai puternic dintre liderii străini care vizitează Moscova săptămâna aceasta pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri