DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Putin și-ar construi un nou palat la Marea Neagă pe un teritoriu capturat de la georgieni/ Proteste ale președintelui Georgiei: E o formă de anexare (Video)

Daily Mail
Palatul Gelendzhik

Vladimir Putin ar plănui construirea unui nou nou palat de vacanţă la malul mării, după ce în presă au apărut imagini şi planuri cu impunătorul domeniu de la Gelendzhik, de pe malul rusesc al Mării Negre. Acum, Kremlinul încearcă să pună mâna pe o parcelă uriaşă de teren în Georgia.

Aslan Bzhania, liderul de facto al regiunii separatiste Abhazia de la Marea Neagră, spune că Putin însuşi i-a ordonat să cedeze un „paradis pe plajă” în apropiere de oraşul staţiune Pitsunda, potrivit Daily Mail.

Se pare că a fost semnat în secret un contract de închiriere pe 49 de ani prin care se cedează controlul asupra a 186 de hectare de teren, 115 hectare de apă şi o tabără militară din apropiere Serviciului Federal de Protecţie al lui Putin, ceea ce a provocat proteste în rândul localnicilor.

Se presupune că Putin va folosi acest loc - care găzduieşte o casă de vacanţă construită de Iosif Stalin şi frecventată de Nikita Hruşciov - pentru a-şi construi o nouă casă, după ce opozanţii au expus palatul său de 1 miliard de lire sterline, situat la doar 320 de kilometri mai sus pe coastă.

Bzhania le-a spus localnicilor furioşi că nu poate să refuze cererea, deoarece guvernul său nou format nu poate supravieţui fără sprijinul armatei ruse - deşi este afectat de războiul din Ucraina.

„Pot spune cu siguranţă că Federaţia Rusă se poate lipsi de această dacea (n.red. un anumit tip de locuinţă folosită pe post de casă de vacanţă în Rusia)”, a spus el.

„Dar putem să ne descurcăm fără sprijinul Federaţiei Ruse, al forţelor sale armate şi al structurilor sale care ne păzesc graniţele aici? Aceasta este o mare întrebare. Acesta este un loc în care vine principalul nostru oaspete Putin”.

Preşedintele rus, în vârstă de 69 de ani, a efectuat cel puţin două vizite în regiune - una în 2013 şi alta în 2017.

„Există acum noi tehnologii, noi condiţii de securitate pentru persoanele protejate. Astfel de măsuri sunt necesare acolo”, a adăugat Bzhania.

Declaraţiile lui sunt văzute ca pe o recunoaştere a faptului că un nou palat va apărea pe locul datcii de vară din epoca sovietică.

Preşedintele Georgiei: O formă de anexare a teritoriului de către Rusia

„Ceea ce vedem în Bichvinta este o formă de anexare a teritoriului georgian de către Rusia. Vedem o reacţie populară puternică. Acesta este rezultatul ocupaţiei continue. Condamn ferm acest lucru şi fac apel la comunitatea internaţională să reacţioneze cu fermitate”, a declarat preşedintele georgian Salome Zourabichvili.

Proprietatea este una dintre cele cinci case de tip dacea din Abhazia, construite între 1931 şi 1949, în perioada lui Stalin. Zona era populară printre liderii sovietici.

„O mare rezervaţie naturală din Pitsunda este predată Rusiei. Zvonurile spun că a fost dorinţa personală a lui Putin – se pare că el vrea să construiască o nouă proprietate acolo, după ce se simte că Gelendzhik nu mai este atât de sigur”, a spus bloggerul georgian Tinatin Dias.

De altfel, una dintre teoriile care circulă este că Putin doreşte un nou refugiu la Marea Neagră, după ce Palatul Gelendzhik în valoare de 1 miliard de lire sterline a fost dezvăluit de mass-media de opoziţie din Rusia.

Abhazia s-a desprins de Georgia în războiul din 1992-1993, la scurt timp după căderea Uniunii Sovietice. Este complet dependent de Rusia pentru supravieţuire.

Putin a intervenit de atunci într-o altă regiune georgiană - Osetia de Sud - în 2014. Ambele „state” sunt recunoscute doar de Rusia, Venezuela, Nicaragua, Nauru şi Siria.

Opozantul Alexei Navalnîi a dezvăluit anul trecut că Putin şi-a construit un palat imens pe o suprafaţă de 17.691 de metri pătraţi, într-o zonă lângă Gelendzhik, la Marea Neagră. El spunea atunci că palatul şi terenul au garduri de securitate, un port, o biserică, o zonă de de protecţie în care zborul e interzis, un punct de control, o cramă, teatru, o sală de sport, o piscină, un „aquapark” şi chiar un patinoar pentru hochei pe gheaţă. „Este ca un stat separat în interiorul Rusiei şi în această stare, există un singur şi de neînlocuit ţar: Putin”, spunea Navalnîi.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.