Kremlinul a promis marţi o amplă dezbatere publică asupra amendamentelor la Constituţie propuse de preşedintele rus Vladimir Putin, exprimându-şi totodată susţinerea pentru ritmul accelerat al acestei reforme-surpriză, informează AFP potrivit Agerpres.
"Va exista o mare dezbatere asupra amendamentelor propuse", a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, evocând "o vastă campanie de informare şi de discuţii".
Vladimir Putin a produs o surpriză miercuri în discursul său în faţa deputaţilor, anunţând această revizuire a Constituţiei, revizuire ce a dus la demisia premierului Dmitri Medvedev şi a guvernului său.
Putin a explicat această decizie prin faptul că "o cerere pentru schimbare s-a făcut în mod clar remarcată în sânul societăţii" ruse şi a numit rapid la conducerea guvernului pe şeful Fiscului, Mihail Mişustin, înalt funcţionar ce se bucură de o bună reputaţie, însă necunoscut marelui public.
La mai puţin de o săptămână după aceste anunţuri, Vladimir Putin a depus la Duma de Stat (camera inferioară a Parlamentului) amendamentele sale la Constituţie, care prevăd în special întărirea rolului Parlamentului în numirea premierului, limitarea mandatelor prezidenţiale la două în total, în loc de două succesive, şi înfiinţarea unui Consiliu de Stat cu mari prerogative.
"Toate iniţiativele şefului de stat sunt primite cu o mare atenţie, iar punerea lor în aplicare şi discutarea lor sunt în continuare prioritare", a declarat Peskov, invitat de jurnalişti să explice "rapiditatea" cu care sunt luate aceste măsuri. "Nu am fixat date precise" pentru finalizarea reformei, "însă este evident că nu vom tărăgăna lucrurile", a adăugat el.
Amendamentele propuse de preşedintele Vladimir Putin ar urma să fie examinate de deputaţi începând de joi, potrivit unui înalt responsabil al Dumei de Stat, citat de agenţia de presă RIA Novosti.
Această reformă, pe care Vladimir Putin a promis să o supună şi votului ruşilor a relansat speculaţiile cu privire la viitorul politic al celui mai puternic om al Rusiei, la putere de 20 de ani, după ce îşi va încheia în 2024 mandatul, la finalul căruia el nu mai are teoretic dreptul să candideze din nou la preşedinţie.
Putin promite o dezbatere publică asupra amendamentelor la Constituţie
Articole Similare

174
Ungaria privește cu invidie: România intră în jocul marilor puteri și devine hub strategic pentru 'aurul viitorului'
174

849
VIDEO Trump, ultimatum pentru armata iraniană: 'Depuneți armele sau veți înfrunta moartea sigură'
849

1.458
Erdogan, prima reacție după moartea liderului suprem iranian Ayatollah Khamenei. Turcia, cea mai preocupată de stabilitatea Orientului Mijlociu
1.458

43
Macron: Franţa îşi va întări poziţia militară în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului din Iran
43

965
Piețele globale, în alertă maximă: moartea lui Khamenei împinge petrolul spre pragul de 100 de dolari
965

100
Președintele Turciei și-a exprima tristețea față de moartea liderului suprem iranian
100

2.667
Trump, despre militarii americani uciși în Iran: „Ne așteptăm ca asta să se întâmple, se poate întâmpla în continuare” – Președintele dezvăluie calendarul războiului
2.667

2.092
VIDEO Televiziunea de stat iraniană, ținta unui atac al „inamicului americano-sionist”. Accesul ţării la internetul global a fost întrerupt
2.092

2.702
VIDEO SUA anunță distrugerea cartierului general al Gărzilor Revoluționare din Iran: 'Am tăiat capul șarpelui'
2.702

2.222
FOTO La aproape 25 de ani de la 11 septembrie, World Trade Center renaște: Turnurile gemene se reconstruiesc în New York, lipite într-o singură clădire zgârie-nori
2.222

94
Emiratele Arabe Unite au decis să închidă bursele timp de două zile, pe fondul atacurilor Iranului
94

130
Cancelarul Merz a solicitat partenerilor americani și europeni un plan pentru viitorul Iranului
130

2.643
Semnal de la Cartierul General din Europa: NATO își ajustează postura militară în contextul crizei din Iran
2.643
















Comentează