Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Qatarul anunță că embargoul ţărilor arabe echivalează cu 'un război economic'

Al-Arabya
Qatar

Qatarul a declarat miercuri că embargoul decretat împotriva sa în iunie 2017 de către patru ţări arabe echivalează cu ''un război economic'' şi că încearcă să obţină despăgubiri pentru toţi cei care sunt afectaţi de criză, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă la Doha, purtătoarea de cuvânt a Ministerului qatarez de Externe, Lulwa al-Khater, a declarat că emiratul va depune toate eforturile în vederea obţinerii de despăgubiri pentru întreprinderi. ''Acesta este un război economic'', a afirmat ea, conform Agerpres.

Pe 5 iunie 2017, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Egipt au rupt brusc relaţiile diplomatice cu Qatarul, pe care îl acuză că susţine grupări extremiste, îndeosebi Frăţia Musulmană, şi că se apropie de Iran.

Cele patru ţări şi-au suspendat legăturile aeriene, maritime şi terestre cu Qatarul, care a respins acuzaţiile, afirmând că cvartetul arab caută să pună ''sub tutelă'' politica sa externă. Mai multe tentative de mediere întreprinse de către Kuweit au eşuat.

Potrivit Qatarului, sancţiunile impuse de către Ryad şi aliaţii săi afectează întreprinderi şi persoane fizice, care sunt acum supuse unor restricţii severe în activităţile şi deplasările lor. Doha a înfiinţat o comisie pentru a începe urmăriri în justiţie şi cererile de despăgubiri ar putea să se ridice la miliarde de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.