Qatarul şi-a exprimat vineri regretul pentru atitudinea Arabiei Saudite şi a aliaţilor ei, descrise ca "ţări asediatoare", care ameninţă să impună noi sancţiuni împotriva micului emirat de la Golful Persic, transmite AFP preluat de agerpres.
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul au întrerupt luna trecută relaţiile diplomatice cu Qatarul pe care îl acuză că sprijină "terorismul" şi pretind ca această ţară să se supună anumitor condiţii pentru a ieşi din criză.
Într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Doha, micul emirat, care refuză să se spună acestor cerinţe, a deplâns ameninţarea cu noi sancţiuni.
"Statul Qatar îşi exprimă regretul în legătură cu conţinutul celor două comunicate publicate (miercuri) la Cairo şi vineri (la Jeddah) de cele patru ţări asediatoare şi cu falsele acuzaţii pe care le conţin care sunt echivalentul defăimării", a subliniat comunicatul.
Miercuri la Cairo, şefii diplomaţiilor din cele patru ţări au criticat "răspunsul negativ" al Qatarului la condiţiile lor, anunţând menţinerea sancţiunilor împotriva emiratului şi ameninţând cu impunerea unora noi.
Vineri, Arabia Saudită şi aliaţii săi au afirmat într-un comunicat că "toate măsurile politice, economice şi legale necesare vor fi luate (împotriva Qatarului) într-o manieră adecvată şi la timpul potrivit pentru a asigura drepturile, securitatea şi stabilitatea celor patru ţări ale noastre", fără mai multe precizări legate de aceste măsuri.
Aceste patru ţări au anunţat la 5 iunie întreruperea relaţiilor diplomatice cu Qatarul, acuzând emiratul, printre altele, de sprijin acordat "terorismului" şi de relaţii prea apropiate cu Iranul, marele rival al Riadului în Orientul Mijlociu.
Respectivele state au impus, de asemenea, Qatarului sancţiuni economice, Riadul închizând singura frontieră terestră.
Ulterior, pe 22 iunie, aceste ţări au trimis Qatarului o scrisoare oficială cu 13 cerinţe concrete pentru soluţionarea crizei pe care Doha le-a respins ca fiind "nerealiste şi de neacceptat".
Qatarul respinge ultimele ameninţări ale celor patru `ţări asediatoare`. Micul emirat din Golful Persic este acuzat de vecini că sprijină terorismul
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

743
Donald Trump tună și fulgeră după eșecul negocierilor cu Iranul: Marina militară a SUA va bloca Strâmtoarea Ormuz
743

1.506
Alegeri în Ungaria - Acuzaţii de fraudă, de ambele părţi: Cu prezență record, experţii avertizează că rezultatul ar putea fi contestat în instanţă, indiferent cine va câştiga
1.506

898
”Prăbușirea” NATO și negocierile pentru Ucraina - Cum vede Kremlinul situația internațională
898

2.698
Alegeri în Ungaria - Budapesta votează masiv. Prezența la vot doboară recorduri
2.698

2.472
VIDEO Partizanii Atesh lovesc pe teritoriul Rusiei - Căile ferate ruse au fost grav afectate
2.472

3.274
Viktor Orbán pare că simte "mirosul" înfrângerii: Sunt un om tânăr, nu este ultima dată când voi participa la alegeri / Prezență record la vot
3.274

1.588
VIDEO Comunicator abil, fost aliat al lui Orban, dar pro-european: Cine este Péter Magyar, omul ar putea pune capăt guvernării premierului Ungariei?
1.588

36
Vietnam îl invită pe papa Leon al XIV-lea într-o vizită oficială
36

4.382
VIDEO Echipajul de pe Artemis II transmite un mesaj care ar trebui să dea de gândit întregii omeniri: Pământul părea doar o simplă barcă de salvare suspendată, nemișcată
4.382

11.346
Viktor Orbán reacționează după ce a văzut că maghiarii iau cu asalt urnele de vot: 'Asta înseamnă un singur lucru...'
11.346

1.126
Pericolul invizibil din farfurie: alimentele care pot provoca intoxicații dacă sunt păstrate greșit
1.126

2.087
Marina SUA a început deminarea Strâmtorii Ormuz - Semne de pace în Orientul Mijlociu
2.087

95
Turcia începe producția de kituri de ghidare laser într-o nouă fabrică
95
















Comentează