Adunarea naţională din Quebec a adoptat duminică două proiecte controversate de lege, susţinute de noul guvern centrist: primul prevede interzicerea însemnelor religioase pentru mai multe categorii de funcţionari care exercită poziţii de autoritate, precum poliţişti, judecători, avocaţi, gardieni şi profesori şi se va aplica doar persoanelor nou angajate, iar al doilea reformează sistemul de imigraţie, care se va baza de acum pe necesităţile de forţă de muncă ale provinciei francofone, relatează AFP potrivit Agerpres
Primul proiect a fost principalul angajament de campanie ale premierului François Legault, al cărui partid, Coalition Avenir Québec (CAQ, centru-dreapta), este majoritar în Adunarea naţională. Partidul se afla la antipod faţă de poziţiile multiculturaliste apărate de premierul liberal al Canadei, Justin Trudeau.
Duminică, în jurul orei 04:00 (08:00 GMT), după o primă şedinţă-maraton de 19 ore, aleşii din Quebec au aprobat şi un proiect de lege privind imigraţia, care va presupune îndeosebi abandonarea a 18.000 de dosare de candidatură aflate în aşteptare.
Textul prevede o reformă a procesului de selecţie a candidaţilor, care se va baza de acum pe adecvarea competenţelor profesionale la necesităţile de forţă de muncă din Quebec. Legea va antrena anularea a 18.000 de dosare de candidatură, care afectează în total circa 50.000 de persoane. Aceste dosare au fost depuse pe vechiul sistem, bazat pe principiul primul venit - primul servit. Aceşti candidaţi la imigraţie vor trebui să depună o nouă cerere, în conformitate cu noul sistem. Guvernul regional a promis că timpul de evaluare a dosarelor pentru muncitorii calificaţi se va reduce de la 36 la 6 luni graţie acestei reforme.
Opoziţia a denunţat drept "inuman" acest proiect de lege şi a acuzat "incapacitatea" guvernului de a justifica abandonarea celor 18.000 de dosare.
Partidul lui Legault a ajuns la putere în octombrie cu promisiunea de a reduce cu peste 20% numărul imigranţilor şi refugiaţilor care ajung în fiecare an în Quebec, aminteşte AFP.
Quebecul a adoptat două legi controversate privind laicitatea şi imigraţia
Explorează subiectul
București
19°C
Articole Similare

191
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
191

10
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
10

454
VIDEO Donald Trump, detalii cutremurătoare despre pilotul salvat din Iran: Cum i-a "păcălit" SUA pe cei care îl căutau
454

1.027
Viktor Orban, răsturnare de situație în scandalul momentului cu Ucraina: „Nu ştim cine a dorit să comită sabotajul”
1.027

39
Doi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor americane denunţă un 'bombardement economic' împotriva Cubei
39

53
Donald Trump „nu este îngrijorat” de riscul de a comite crime de război în Iran, dacă ar bombarda infrastructura civilă
53

2.439
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
2.439

36
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
36

44
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
44

69
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
69

5.728
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
5.728

80
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
80

1.338
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
1.338
















Comentează