Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Radarele fixe ar putea să fie din nou montate în România: 'Vom identifica soluţiile pentru a schimba legislaţia'

jurnalmm.ro
radar pistol

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că radarele fixe trebuie legalizate, el precizând că peste tot în lume instalarea acestor radare a dus la scăderea numărului de accidente şi creşterea siguranţei în trafic.

Alexandru Muraru a scris luni, pe Facebook, că tragicul accident de la Iaşi în care au murit patru angajaţi ai societăţii Citadin din subordinea primăriei, după ce au fost loviţi de o maşină condusă de o şoferiţă băută care se deplasa cu viteză prin oraş, arată că se impun măsuri legislative ferme

"Avem nevoie de întărirea legislaţiei în sensul introducerii de măsuri de calmare a traficului, de creştere a sentimentului de siguranţă în trafic. O soluţie este legalizarea radarelor fixe. În anul 2016 s-a stopat utilizarea ultimului radar fix de pe drumurile din România, proces care începuse încă din 2009. Prima tentativă de monitorizare video a circulaţiei rutiere în ţara noastră a eşuat din mai multe motive, cel mai important fiind lipsa unui cadru legal de funcţionare, motiv pentru care mult amenzi au fost anulate de către instanţe", precizează liberalul Alexandru Muraru, relatează News.ro.

Potrivit acestuia, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea si Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a anulat în justiţie unele contracte privind amplasarea radarelor fixe care nu au respectat procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică.

"Accidentul din Iaşi a avut loc în Păcurari, o zonă unde, mai ales pe timpul nopţii se circulă cu viteză foarte mare. Consider că sistemele video de monitorizare ar trebui să fie instalate cu prioritate în aşa-numitele „puncte negre", adică zonele de drum în care au loc multe accidente rutiere. În toate ţările din lume, instalarea radarelor fixe a condus la scăderea numărului de accidente şi creşterea siguranţei în trafic. Împreună cu Ministrul de Interne, Lucian Bode vom identifica soluţiile pentru a schimba legislaţia astfel încât să existe cadru legal pentru instalarea radarelor fixe în oraşe", a mai afirmat şeful liberalilor ieşeni, Alexandru Muraru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.